Vorhängeschloss. [+18]

Introducere

Angellique isi dadu parul pe spate, privind nervoasa in oglinda retrovizoare. Autostrada era neobisnuit de linistita, linistea tiuitoare apasandu-i timpanele pana la refuz.
Se lasa cu toata greutatea pe pedala de acceleratie, ignorand mormaitul de protest al baiatului de langa ea.
- Femeie! Fi serioasa! Nu o sa-l ajungi din urma, potoleste-te!
Simtii mana lui rece atingandu-i umarul prin camasa umeda pe care o purta.
- Nu imi spune tu ce sa fac, Gregory! se rasti intorcandu-se cu fata spre el, dandu-i brutal mana la o parte. Inceteaza sa mai consideri ca stii intodeauna ce se va intampla! O sa iti dovedesc ca pot sa o fac! Pot sa il intrec!
Cu un oftat resemnat, baiatul se afunda in scaunul ud al masinii decapotabile, simtind cum ploaia torentiala ii acentueaza starea de anxietate.
Privii indicatorul de viteza, schitand un zambet multumit cand observa ca fata indraznea sa mearga cu doar 180 de kilometri la ora. Nu l-ar fi putut intrece niciodata cu o asemenea rabla! Rase batjocoritor cand o vazu tremurand de nervozitate, infrigurata, inca nezarindu-l pe cel cu care concura.
Se apleca usor spre ea, apropiindu-si gura de urechea ei cu aceeasi figura batjocoritoare, pe care ea nu o putea vedea. Zambi indulgenta, interpretand gestul ca un semn de afectiune.
- Nu ai cum sa castigi! ii soptii la ureche cand se gasii destul de aproape de ea, facand-o sa il impinga brutal, cu ambele maini.
- Crezi ca asta e un joc? Doar tu ai vrut sa intram in nenorocita asta de fratie! Mi-au scos maruntaiele!
Gregory se retrase pentru cateva clipe, punandu-i mana pe abdomen.
- Ah, nici nu stii cata dreptate ai. zise ridicand dintr-o spranceana, razand scurt cand aceasta il privii livida, lasandu-l insa sa ii dea mainile de pe volan, tinandu-l mai ferm decat ar fi reusit ea in starea aceea.
Isi trase scaunul mai in spate, simtind cum piciorul i se retrage de pe pedala de acceleratie cand isi inchise ochii, lasandh-se prada senzatiei de umiditate care ii invadase buzele cand il simtii sarutand-o. Incetul cu incetul, motorul se oprii, la unison cu respiratia ei.
Bluza umeda i se rupse foarte usor, lasandu-i pielea infrigurata sa fie incalzita de saruturile lui brutale. Icnii resemnata cand ii simtii dintii tragandu-i pielea senzibilizata de frig. Insa il simtii oprindu-se brusc, fotindu-se pe picioarele ei, larg desfacute.
Ploaia o facea incapabila sa deschida ochii pentru a intelege ce facea. Nu ii putea pune intrebari, simtindu-si limba tinuta pe loc de degetul lui mare. Zambi, relaxandu-se brusc cand ii simtii degetele dandu-i parul dupa ureche, asa cum facea intodeauna. Il simtii cateva clipe jucandu-se cu parul ei, insa senzatia se intrerupse brusc, inlocuita de teama.
Deschise ochii, in ciuda ploii dese, pentru a il privii neindraznind sa fie speriata. Simtea teava metalica sprijinindu-se de tampla ei.
- Nici nu stii cata dreptate ai.
Nu isi putea da seama daca era doar inchipuirea ei sau el chiar repetase aceste cuvinte, cu o urma subtire de regret in voce. Sau doar isi inchipuia regretul? Ultima ei minciuna.
Brusc intuneric.


Destul de scurt, stiu.
Si destul de slabut.
Ma voi redresa la capitolul I.

* Vorhängeschloss = (germ.) lacatul

Foarte ciudat pentru un prim post al unui fic, pentru ca ofera multe semne de intrebare si foarte putine raspunsuri. In viata reala se poate intampla ceea ce ai descris tu intr-o proportie de 0,1% maxim. Dar, de dragul artei, e o idee frumoasa. Oricum, ai un stil care imbina foarte bine si descriere, si naratiune, si dialog si impinge la curiozitate, asteptand sa afli ce se mai intampla. Ori, asta e rolul unui fic, in esenta. Am foarte putine reprosuri, poate doar o doza in plus de credibilitate povestii, tinand cont ca e in categoria "Real". In rest, astept continuarea si bafta la scris

Deci, este ceva nou si interesant. Pare cu adevarat ceva bun de citit.
Sa stii ca imi plae cum ai descris. Si ce mi se pare mai ciudat, dar foarte frumos este ca ai pus numele fic-ului in germana.[Alta limna decat romana]

Am totusi o mica intrebare: De ce scrii ingrosat la dialog?
Eu cred ca neingrosat sar vedea mai bine pe pagina.
Restul foarte Ok.

Trebuie sa iti spun ca scrii mult mai bine proza decat poezie.Nu am nimic de comentat in privinta lungimii si stilul tau este destul de digerabil. Imi place . Povestea pare interesanta din ce mi-ai dat pana acum. M-ai facut curios in legatura cu ce va urma. Nu mi se intampla foarte des. Este adevarat, te pricepi bine sa imbini modurile de expunere, insa as vrea un pic mai multa coerenta in crearea atmosferei. Ar fi fost mult mai bine daca insistai putin la punctul culminant. Suspansul este foarte important.

Nu stiu daca sa-ti reprosez inumanitatea tipului sau nu. Stii ce cred eu despre lucrarile tale si stii si mai bine cat ma screm sa scot acum un comentariu.
Ei bine, e o schimbare, mare, fara de textele vechi in care se revarsau tone de cuvinte mult prea incarcate, sufocante chiar. Ai un imbinaj placut, o trecere lina de la o idee la alta, o mica incoerenta pe ici pe colo statul cu mine-ti provoaca daune, serios.. De placut imi place, stii doar.
Existence.

@The Role Model; E destul de posibil daca e vorba de crima si minti psihopate, iar apoi categoria "Real" e pentru lucrarile care nu contin chestii gen: monstrii si alte fantasme fantasy.

Multumesc pentru comentarii si sfaturi, voi tine cont de ele.

Cat timp nu mi-a mers internetul, am tot scris inainte.
Totusi, cum nu cred ca veti avea rabdare sa cititi toate capitolele facute pana acum, postez doar primul.

Capitolul I

- Binevoieste si fi atenta! Nu pot face singura proiectul asta!
Fata o privi plictisita pe colega sa, dand nonsalanta inca o pagina necitita din volumul pe care il avea in fata.
Orele trecusera repede, cele doua inca nu terminasera de scris.
- Fir-ar a naibii de treaba, Angellique! E o tema extreme de simpla! Inchizita spaniola! Ce ti-e atat de greu sa te concentrezi?
Exasperarea brunetei starni un raset batjocoritor.
- Ce te intereseaza pe tine? Oricum profesorul a spus ca tema este optionala. Eu sunt aceea fara nota, nu tu!
Isi dadu pe spate suvitele blonde, inca mirosind subtil a vopsea de buna calitate. Sprijinindu-si barbia in palma, dadu inca o pagina, privind absenta scrisul inghesuit de pe filele ingalbenite de timp. Cuprinse volumul cu bratele, simtind marginea tocita a acestuia impungandu-I pieptul descoperit. “Ce rost are sa studiezi orori? Gata, a trecut si nu se va mai intoarce!”. Gandurile ii fura intrerupte de scartaitul ascutit al usii. Cand isi ridica privirea, isi dadu seama ca bruneta plecase. “Tradatoarea!” isi spuse simtind un raset nervos acaparandu-I buzele rosiatice.
Arunca volumul pe podea, lasandu-se pe spate cu scaunul. Linistea noptii o relaxa. Era muzica ei, a ei si numai a ei.
- Angellique!
Tresarii, revenind in pozitia corecta cu scaunul. Se uita in jur, asteptandu-se sa zareasca figura incruntata a enervantei sale colege. Insa dintre rafturile cu carti zarii sclipirea caracteristica a lentilelor patratoase pe care le studiase cu constiinciozitate in timpul orelor petrecute in biblioteca.
- Gregory!
Se ridica imediat, aranjandu-si cu grija fusta neplacut de lunga, ce o incomoda cand I se lipea de genunchi.
- Credeam ca nu mai scap de gura ei! Ah, m-ai salvat!
Zambi larg la vederea evadarii sale dintr-un univers caruia nu apartinea. Poarta de intoarcere in lumea ei.
- Fii atenta!
Prinse din zbor volumul subtire pe care i-l aruncase baiatul. Il privii nedumerita cateva clipe, inainte sa isi ridice iar privirea catre rafturi, pentru a descoperi ca era din nou singura in biblioteca.
Se aseza resemnata la birou, deschizand cu grija volumul invelit in piele. Mirosul de hartie veche o izbii in plin, facand-o constienta de faptul ca trebuia sa fie grijulie. Observa scrisul mic, elegant si ordonat pe care il stia atat de bine. Un fior rece o trecu pe sirea spinarii, inexplicabil.
Zambi din nou, usor tremurat, citind atenta textul.



Elizabeth intra cu pasi masurati in clasa, cu aceeasi eleganta nonsalanta dintodeauna, pliurile fustei de uniforma unduindu-se o data cu ea.
Lasa pe marginea catedrei lucrarea, asezandu-se in prima banca, acolo unde o aseza intodeauna profesorul. Scotandu-si hartiile, isi intoarse privirea catre fereastra, oftand cuprinsa de melancolie. Isi plimba degetele albe, subtiri, pe suprafata lustruita a bancii, zgariind-o inconstient cu unghiile vopsite intr-un rosu intens.
Isi intoarse capul catre colega ei mai mult din reflex, imuna fiind la sunetul strident ce anunta inceputul orei. Ridica dintr-o spranceana, ironica, atunci cand o vazu lasand o mapa roz peste celelalte portofolii.
- Pana la urma te-ai hotarat sa scrii ceva?
Angellique o privii distanta, asezandu-se cat mai departe posibil de aceasta. Nu dorea sa o atinga, sa aiba contact cu ea. O studie de departe, vazand-o cum se indreapta in banca pentru a privii mai bine vidul ei imaginar. “Ha! Tare as vrea sa nu mai fiu nevoita sa am niciodata contact au aceasta fata.”. Scarba ei fata de bruneta pornea de la idea ca aceasta nu era normala. Singuratica, vazandu-si mereu de propriile hartii, fara sa fie nevoie sa se uite in ale altora, era apreciata de multi profesori, ca si de multi baieti. Nu putea intelege cum de acestia o puteau privii atat de indiferenti la imaginea ei bolnavicioasa, parca vesnic nedormita si nemancata.
Zambii subtire, aruncand ocheade catre baiatul care tocmai se asezase in a doua banca, aproape de ele. Aproape de ea, mai exact. Ofta, cuprinsa pentru cateva clipe de niste amintiri iluzorii. Isi putea amintii cum era sa il sarute, cum era sa ii simta pielea intodeauna fierbinte, ca si cum ar fi avut continuu febra. Jucandu-se cu degetele prin par, atinse volumul din banca, simtind din nou acea senzatie de frig inexplicabila.
Scoase din nou cartea, deschizand-o la pagina la care ramasese.
- Tu mai si citesti? Dupa cate se pare, cam doua silabe pe ora.
Nu se putu concentra cat sa isi dea seama cine vorbise, fiind cuprinsa de surpriza. Ramasese tot la prima pagina, in ciuda faptului ca isi petrecuse toata noaptea incercand sa dezlege tainele textului.
- Ebraica?
De data aceasta vocea jignitor de surprinsa fu inconfundabila vesnica indiferenta, nereusit prefacuta in curiozitate, a colegei sale. Totusi, Angellique nu isi ridica privirea pentru a ii da obisnuita replica taioasa. Ramase blocata pe cuvinte. Le intelegea perfect, ramanand totusi prinsa in sensul fiecarei litere.
- Asta e germana. Clar!
Isi ridica capul, vazand-o pe Elizabeth cum o privea cu sprancenele ridicate, cu aceeasi deranjanta privire graitoare.



Gregory se incrunta, enervant de lentoarea cu care fata ii intelegea cuvintele. Se apleca mai tare asupra volumului, tinandu-si mainile in fata, pe genunchii ei. Ii simtea tremurul, strangand-o tare de coapse cat sa se potoleasca.
- Concentreaza-te!
Stramba din buze. O asemenea reactie la o meditatie era o insulta la adresa invataturilor.
- Ti-e frica!
O acuza pe un ton de condamnare, ridicandu-se. Volumul cazu pe iarba, intre ei, cu paginile in sus, batute de lumina lunii pline.
- Nu mi-e frica!
- Tremuri toata!
Se lasa in genunchi pe iarba, atingand mijlocul pentagramei scrijelite in pamantul inghetat. Inchise la randul lui ochii, calmandu-se cand mai puternic parfumul floral a fetei, semn ca se apropiase, asezandu-se in partea ei din cercul magic. Volumul ramase in mijlocul pentagramei, negand prin albul paginilor textul rosiatic ce ii pecetluia fortele.



“Ce priveliste ironica.” Isi zise Elizabeth, stand sprijinita de o piatra funerara in timp ce ii privea pe colegii ei spriijinindu-se unii pe altii in jurul sicriului deschis. Soarele razbatea printre norii albi, ce prevesteau inca o ninsoare.
Privii crucea alba, recunoscand suvitele blonde din poza de la intersecta liniilor acesteia. Schita un zambet trist, ridicandu-se. Fusta neagra, lunga, ii juca in jurul coapselor, ghidata de vantul slab. Simtea siragul de margele jucandu-I pe piept, pe sub bluza sobra. Se indrapta spre iesirea din cimitir, ignorandu-l pe colegul sau, care radea de unul singur, asezat turceste printre morminte.

tu stii, tu stii ce nod am in stomac de ficare data cand citesc?
Mh, ai bagat-o insfarsit pe Elizabeth si culmea, o descrii bine ei da dracie! ma streseaza tot textul din motivul pe care-l stii prea bine. Defapt totul e descris bine, ma furnica toata pielea dupa primul capitol si vreau urgent, grav[vorba lu` snow] continuarea, cine statea pe mormine impreuna cu Elizabeth si ce vroia Angelique sa invete? Defapt cunoscandu-l pe Gregory cred ca stiu ce dar....ei dracie! Ai inteles tu entuziasmu` si dorinta mea de a vedea continuarea.
Lizetteh.

Nu prea vad legatura cu prima postare, dar ai un stil captivant si cursiv pe care imi face placere sa il lecturez. Chiar mi-a placut ce ai scris, nu am niciun repros sa iti fac, poate un pic mai multe sentimente pozitive in text, ca am dat numai de personaje imbuibate de caracteristici negative. In fine, astept continuarea, sa vedem daca imi mai raspund la intrebari.

Ma bucur ca v-a placut. Chiar mult.
Apropo, afaedare, mi s-a mai spus ca ar trebui sa scriu mai mult proza decat poezie. Cred ca am cuvintele dar nu am [sper ca doar inca] continutul necesar pentru poezii adevarate.

Anyway:

Capitolul II

Lumina lunii pline se strecura in fasii difuze printre norii densi, cenusii. Ninsoarea se transforma incetul cu incetul in ploaie, patand straturile groase de zapada ce se depusesera pe treptele Colegiului de Istorie de-a lungul weekendului.
Gregory se infasura mai bine in paltonul negru, simtind apa rece siroindu-I prin parul descoperit. Pasii sai apasati tradau graba de a ajunge mai repede undeva, intr-un loc protejat, poate, de vremea ostila.
Strada era inca pustie, linistea fiind sparta doar de bocanitul ritmic al bocancilor baiatului pe asfaltul inghetat. Mainile invinetite de frig tineau strans lanterna, luminand treptele de la intrarea in Colegiu. Gafai usor, plamanii obositi protestand impotriva tigarii mentolate pe care tocmai si-o aprinsese, incercand sa isi incalzeasca palmele la flacara brichetei.
Lasand lanterna pe trepte, isi cauta cardul de acces prin buzunarele paltonului. Il trecu prin spatiul special pentru acesta, nereusind din prima incercare datorita faptului ca degetele ii tremurau incontrolabil. Cand in sfarsit vazu lumina slaba, verzuie, anuntandu-l ca reusise, tasta in graba codul de acces. “0666”. Schita un zambet ironic, ca pentru sine, in timp ce isi lua lanterna de pe jos, indreptand raza acesteia catre sala de intrare.
Inchise grabit usa in urma sa, lasandu-se sa cada in sezut pe podea, ghemuindu-se imediat, lasand lantern pe parchetul uscat, langa el. In schimb, isi aprinse din nou bricheta, trecandu-si flacara prin fata palmelor, pentru a si le simtii din nou in intregime.
Dupa cateva minute, pozitia sa ghemuita reusii sa il incalzeasca, in ciuda hainelor jumatate ude si a parului in aceeasi stare.
Stranuta, acoperindu-si gura si nasul cu palmele, reusind astfel sa se arda cu tigara inca aprinsa.
- La naiba!
Blestema cu voce tare, stingandu-si tigara si lingandu-si arsura mica, aproape perfect rotunda. Cu mana inca la buze, privii in jurul sau, la camera curata, mirosind pregnant a dezinfectant. Colegiul urma sa isi reia programul in dimineata aceea, facandu-l sa isi reia figura respectabila de student eminent.
Avea sa isi termine cei trei ani de facultate in cateva luni. Fiind februarie, nu mai avea mult de asteptat. Februarie…
Se ridica, indreptandu-se cu pasi hotarati catre caminul studentesc. Isi gasii usor vechea camera, care ii pastrase mirosul. Al lui si numai al lui. Avea parte de aceasta exclusivitate olfactiva de cand reusise sa il elimine pe colegul sau de camera, alipindu-l unui student din anul I, care nu avea cu cine sa stea.
Isi scoase paltonul ud, lasandu-l pe scaunul simplu de lemn de la birou. Asezandu-se cu grija pe marginea patului, scoase din buzunarul lateral al pantalonilor micul manuscris legat in piele. Il deschise cu grija la prima pagina, studiind textul rosiatic.
Zambi subtire. Prima propozitie era in germana, ca un avertisment rece asupra textului in ebraica ce urma. “Mori, inainte sa traiesti!”

***

Elizabeth ridica paharul, privind absenta lichidul auriu ce se lafaia intre peretii de sticla ai acestuia. Ochii inrositi, ocrotiti de cearcanele vinetii, dadeau de gol vidul din mintea acesteia, atunci cand se sprijinii de balustrada, aplecandu-se usor inainte.
- Dra Elizabeth!
Vocea harsita o facu sa scape paharul din mana, intorcandu-se cu fata spre usa de la balcon. Nu raspunse, asteptand sa auda sunetului paharului care se sparge, atingand asfaltul. Ramase in asteptare cateva clipe, cateva ore, nu reusea sa isi dea seama de relativitatea timpului.
In cele din urma ofta, strangandu-si cordonul halatului cand intra in camera, privindu-l pe baiatul in uniforma militara care o astepta in dreptul usii, in pozitie de drepti.
Il privii absenta, dandu-I totusi de inteles ca putea sa vorbeasca.
- Sunteti chemata la raport, la sectie!
Strambandu-se imperceptibil, reusind doar sa isi provoace o mai accentuate stare de rau, ii facu semn baiatului sa plece. Cand simtii din nou linistea in jur, se indrepta incet spre oglinda, privindu-se cu sila.
Selectandu-si din sertare fondul de ten si un fard inchis la culoare, isi masca identitatea sub un strat de falsitate.

***

Smtind perna moale a scaunului ca incomodand-o, se aseza picior peste picior, lovind incosntient marginea biroului generalului cu varful pantofului.
- Am inteles. Cu cine voi lucra?
Intreba luand mapa cu toate informatiile necesare de pe biroul cenusiu din fata ei, reluandu-si pozitia aproape scolareasca.
- Agent Schiller.
Veni raspunsul prompt, insensibil la figura surprinsa pe care o afisa fata, inainte sa dispara pe usa catre strada. Simtii cum vantul ii aseaza suvitele lungi, negre, peste chip, ascunzandu-I figura concentrate.
Stia ce avea de facut.
Sunetul tocurilor pe asfalt se amplifica, in timp ce fata se indrepta catre masina, calcand prin zapada, indiferenta la atingerea de gheata a acesteia.
Odata ajunsa in masina, deschise mapa, scotand carnetelul in care isi nota datele. Intodeauna urase orice fel de jurnal, insa I se impusese sa aduca acel carnetel, pentru arhiva. Ofta, trecand data in susul paginii. “28 februarie”.

***

Gregory se tranti pe pat, fara sa se mai oboseasca sa isi scoata bocancii. Isi afunda capul in perna, incercand sa isi aline durerea intensa de cap, care ii facea tamplele sa pulseze ritmic, intr-o simfonie a durerii.
Dupa cateva minute de repaus total, in care isi simtii si respiratia oprita, se ridica in capul oaselor, dand cu privirea de diploma de absolvire lipita deasupra tabiliei patului. Zambi subtire, trecandu-si degetele peste propriul nume. “Schiller Gregory Alecto”.
Se dadu jos din pat, indreptandu-se spre bucatarie, cautand prin gramada de vase un plic cu supa. Detecta unul cu supa de pui, turnandu-I continutul intr-o oala, indiferent la instructiuni. Puse oala sub jetul de la robinet, umpland-o cu apa calduta, pentru a o pune apoi la fiert pe plita patratoasa ce statea intr-un echilibru precar, sprijinita de un teanc de carti.
Privii in jur. Era oare bucataria sau sufrageria?
Isi raspunse singur la intrebare cand isi amintii ca era intr-o garsoniera, nu intr-un apartament. Rase de propria memorie slaba, strecurandu-se printre teancurile nesfarsite de carti.
Cauta din priviri un loc liber pe care sa se poata aseza, insa parea ca fiecare potential loc fusese deja gasit de un volum sau mai multe. Oftand, se indrepta din nou spre pat, cazand intr-un somn adanc de cum puse capul pe perna.

***

Prinzandu-si parul intr-un coc, ascuns sub sapca de uniforma obligatorie, se ridica de la birou, tragandu-si jacheta kaki pentru a o indrepta mai bine, neintentionand sa isi scoata in evidenta bustul prin deschizatura camasii. O cruce mica, discreta, din argint ii atarna pe pieptul alb.
Privii in jur, asteptand momentul in care tacerea va fi rupta de bataia usoara in usa. Totusi, acel moment nu veni, barbatul intrand in camera fata sa dea vreun semn inainte. Se aseza comod pe scaunul din fata biroului ei.
- De cand respecti tu protocolul?
O privi cu o tenta de ironie, imbracat cu aceeasi uniforma obligatorie, sapca umbrindu-I ochii verzi, sprijinindu-se de ochelarii sai patratosi.
- De cand sunt camere de filmat in birouri.
Raspunse ea pe un ton fals binevoitor, zambind ironic cand il vazu privind-o cu sprancenele ridicate. Totusi, vazand-o cu acea tenta de sacrcasm, barbatul se linistii, intelegand ca nu vorbea serios.
- Ce caz ne-au dat de data asta?
Intreba radicand dintr-o spranceana rosiatica.
- Posibila ucidere a lui Angellique Johnson.
Raspunse fata pe un ton rece, asezandu-se nonsalanta pe scaunul sau. Il privii subtil, vazandu-l cum ramane pe ganduri pentru cateva clipe. Observa cum privirea I se lumineaza in urma unui zambet interior pe care nu avea sa il dezvaluie nimanui.
- Savatage Elizabeth.
Se prezenta ea rece intinzand mana spre el, ca si cum nu l-ar fi cunoscut. De altfel, nu il cunostea, si nici el pe ea. Ochii albastrii ai arcanului se intrezareau prin deschizatura ingusta a usii.
- Schiller Gregory.
Ii atinse mana fierbinte simtindu-se strapunsa de socul termic al contradictiei dintre pielea ei inghetata, si a lui, cuprinsa de febra.
Isi retrase mana, intinzandu-I in schimb mapa, prin coperta careia se intrezarea fotografia unei tinere fete cu pletele blonde, cu un zambet vesel impietrit pe chip.

Dracie! Da stii ca te iubesc, si stii ca ma streseaza descrierea Elizabethei, prea multe detalii reale! Myu, myu!
hai mai, n-am cuvinte, imi place, oerenta, nesufocanta, atragatoare. Pentru mine, punct cu punct ai atins o evolutie si tinzi spre una din acele lucrari pe care eu le consider aproape perfecte, ceva gen "exorcistul" stii ce am eu cu cartea aceea.
Stii, mai vreau. Lizettho

Cum am scris deja capitolul trei si mi s-a promis o cinste la bautura daca postez, iata.

Deci:

Capitolul III

Sunetul strident al ceasului anunta ora 6.00 AM. Dintre asternuturile mov se ivi o mana subtire, cu pielea negricioasa, care lovi usor aparatul. Cand melodia nu se opri, degetele fragile se stransera intr-un pumn, lovind din nou ceasul. Din nou nici o reactie.
Fata se scula in capul oaselor, bajbaind pe noptiera dupa firul albicios. Trase de el, deconectand torturatorul ceas, intrerupand firul replicii prezentatorului in mijlocul unui cuvant.
Dandu-se jos din pat, tanara se freca la ochi, incercand se dezluseasca ceva prin camera intunecata. Isi tarsai picioarele pana la fereastra, tragand draperiile. Lumina calda a unei dimineti de inceput de toamna se strecura prin geamul micut, acoperit pe alocuri de cartoane colorate care aveau rolul sa opreasca razele prea puternice.
Cu privirea limpezita de lumina, fata se uita in oglinda, zambind cand isi recunoscu chipul cafeniu, carliontii negri ca taciunele ce ii atarnau grei pe umeri si buzele carnoase. Avea un nas usor carn, ascutit, ca de alb, in ciuda celorlalte trasaturi ale fetei care indicau ca ar fi negresa.
Lua peria, descurcandu-si suvitele, pentru ca apoi sa se indrepte spre baie pentru a se imbaia si imbraca.
Dupa jumatate de ora, din baie iesii aceeasi tanara, imbracata intr-o fusta neagra pana la genunchi, camasa alba si pantofi de piele. Zambi catre oglinda, luandu-si geanta de scoala. Isi pastrase aceeasi geanta, in ciuda faptului ca tocmai intrase la colegiu.
Stramba usor din buze cand taraitul telefonului ii intrerupse iar sirul gandurilor.
- Raspund eu!
Striga, uitand ca nu o auzea nimeni. Ridica receptorul, asteptand ca persoana de la celalalt capat sa spune ce avea de spus.
- Ai intrat?
Vocea rece, masculina, o izbii in timpan. Nici un salut, nimic. Ca de obicei, era direct.
- Da! Tocmai ieseam din casa. Ajung intr-o jumatate de ora, aproximativ.
Tonul se auzii din receptor, dandu-I de inteles ca deja vorbea singura.

***


“ 13 octombrie

In urma unei discutii cu decanul, am ajuns la concluzia ca studenta Johnson incepuse un proiect de grup in Ianuarie, respectiv cu o luna inainte de a fi sesizat decesul ei.
Membrii grupului de studiu erau: Johnson Angellique, Onde Elizabeth, Macbeth Amanda si Tudor Constantin. In prezent, singurul student aflat inca in viata este Onde Elizabeth, transferata din Munchen de programul pentru protectia martorilor.
Machbeth Amanda a murit in timpul unei nasteri premature, din cauza hemoragiei masive.
Tudor Constantin s-a sinucis prin supradoza.
Johnson Angellique a murit arsa de vie intr-un incendiu in apartamentul sau. Conditiile stranii au convins politia ca este vorba de un caz special: fata era legata de scaunul de la birou cu ajutorul a 4 siraguri de margele rosii, innodate lejer. ”

***

Nimic din atmosfera calda de dimineata nu ar fi putut prevesti ploaia torentiala care porni in jurul orei 4 PM, in centrul Hamburgului. Fata alerga cat putea de repede, incercand sa nu isi scape gleznele, dandu-si acum seama ca fusese o idee proasta sa isi ia pantofii cu talpa, chiar daca se potriveau cel mai bine la uniforma.
O data ajunsa pe treptele Colegiului, intra cu pasi repeziti, lasandu-si geanta uda jos, nemaitinand-o deasupra crestetului.
- Numele?
Se auzii vocea rece a decanului.
- Briet Amalia!
Raspunse fata repezita, potrivindu-si mai bine camasa alba, uda leaorca, peste pielea ciocolatie.
- Camera 18, etajul 2.
Isi pleca usor capul in semn de multumire, cautandu-si camera. Uitandu-se nerabdatoare in jur, se lovii de un student, aproape daramandu-l.
- Ah! Scuza-ma!
Isi ridica privirea jenata, ramanand blocata cateva clipe de verdele intens al ochilor ce o fixau de dincolo de lentilele ochelarilor patratosi.
- Ai grija pe unde mergi!
Deschise gura pentru a se scuza, inchizand-o la loc, negasind cuvintele potrivite. Vocea ii suna profund cunoscuta, insa nu isi putea da seama exact de unde. Lasandu-si privirea in podea, observa ca picioarele baiatului nu se miscasera de pe loc. In aceeasi clipa, observa ca el nu purta pantofii de uniforma, pe care ea inca nu ii primise, ci niste bocanci militari foarte bine lustruiti.
Il privi din nou, asteptand o explicatie pentru faptul ca statea in continuare in fata ei, blocandu-I drumul. Incerca sa il ocoleasca, insa ii simtii forta degetelor ce o strangeau de brat, tinand-o pe loc.
Observa ranjetul care inflorise pe buzele barbatului, dezvelindu-I dintii galbui.
- Fii mai politicoasa cu profesorii!
Inainte sa apuce sa raspunda, acesta deja se indeparta.

***

Simtii picaturile de sudoare cum ii strabateau fruntea, desenandu-I modele haotice pe chip, de la radacinile bretonului pana la barbie.
- Concentreaza-te!
Simtii fierbinteala mainilor celui din fata ei tinand-o de genunchi, fortand-o sa fie atenta la ce se petrecea. Isi tinu insa ochii in continuare inchisi, respirand incet, pentru a nu isi mai simtii diafragma ca sfasiata.
- Repeta dupa mine!
Aproba aproape imperceptibil din cap, simtind cum toti muschii ii pulseaza de durere la acea simpla miscare.
- Imi daruiesc sangele tie, pentru ca spiritul meu sa imi taie fiinta. Imi daruiesc parfumul tie, pentru ca timpul meu sa fie sacrificat.
Repeta ascultatoare cuvintele, arcuindu-si cu grija buzele, dupa cum I se aratase. Incetul cu incetul, incordarea coapselor ei slabii o data cu stransoarea mainilor lui. Il putea simtii zambind.

***

“3 februarie
Un incendiu a devastat etajul al doilea din caminul Colegiului de Istorie din Hamburg. Lianne Karter, studenta in anul III, a murit printre flacari, din cauza faptului ca usa camerei ei, cu numarul 18, era blocata. Din fericire, celelalte doua studente cazate acolo nu erau in acel moment in camera.
Nota: am fost surprinsa de una dintre clauzele testamentului studentei. A cerut sa fie ingropata cu bijuteriile sale. Dupa spusele parintilor, singurele sale bijuterii au fost doua siraguri de margele rosii, pe care le primise cadou de ziua ei de la un fost iubit al carui nume nu si-l pot amintii.”

“10 februarie
Schiller Gregory, agent sub acoperire, pus in postul de profesor la Colegiul de Istorie a fost gasit spanzurat in biroul sau. Usa era incuiata pe interior, astfel incat se crede ca a fost un caz de sinucidere.”

De fiecare dată când am vrut să postez am descoperit că ai mai postat un capitol. Aşa că îţi spun că nu am citit ultimul postat. Îmi place povestea. E bine scrisă şi da, proza te prinde mai bine. Nu îmi place un lucru. Fără să îţi dai seama ai tendinţa să împleteşti perspectivele, nu faci o diferenţiere clară între modul de a gândi al unui personaj şi al celuilalt. În rest, e destul de curat, însă ai câteva greşeli de tastare. Nu sunt genul care să caute în tot textul fiecare pentru a o scoate în faţă, în afară dacă este una grosolană rău, aşa că, cum tu nu ai greşeli de gramatică, te las în pace. Deşi, aceste greşeli strică oarecum aspectul poveştii. E mult prea interesantă pentru ca să nu aibă un aspect prezentabil. Momentan nu ai descris foarte bine personajele, aşa că nu am o perspectivă foarte clară asupra lor, însă încearcă să le mai dai şi câteva defecte. Momentan sunt mult prea... perfecte. Nu sunt deloc veridice.

Ah, imi place, imi place, de-a dreptul, e foarte interesanta povestea ta. In afara catorva greseli de tastare, abia detectabile, nu am niciun repros, de niciun fel. Tii suspansul atat cat ar trebui, explici suficient cat sa imi pun mai multe intrebari, si povestea devine mai captivanta cu fiecare rand. Astept continuarea, insa nu la un interval asa de mic ca ultima oara, nu de alta, dar e o arta si suspansul, si timpul scurs, pentru lecturarea altori fic-uri. Multa bafta

Later edit: Comentariul de mai sus sa aplica celui de-al doilea capitol, acesta celui de-al treilea, care a aparut in timp ce eu il comentam pe al doilea. Ai prins ideea Din nou, numai cuvinte de lauda, dar apreciez aciditatea lui afaedare care, in bunavointa lui de a evidentia faptul ca detesta greselile gramaticale, a facut el insusi cateva. Asta nu are legatura cu fic-ul tau, asa ca iti spun bafta la scris, si posteaza mai rar, totusi

Tremur toata, toata, fir-ar a dracu de treaba! TI-am spus ce cred, ti-am spus ca daca scrii mai multe capitole si nu le postezi sa mi le dai pentru ca o sa le devorez, sincer o sa le scot la imprimanta si le pun in dosar si o sa o citesc ca pe o carte in fiecare pentru ca imi dai fiori pe sira spinarii si vreau mai mult, deci scrie mai repede capitolele scumpo.
Lizettho!

La primul meu fic postam cate 7-8 capitole pe zi. In mod miraculos cativa reuseau sa comenteze fiecare capitol.
Totusi, era un entuziasm destul de exagerat *blush*.
Anyway.
afaedare, o sa incerc sa mai conturez personajele, desi de obicei nu prea ma concentrez asupra lor. Destul de multe dintre greselile de tastare sunt facute si din cauza faptului ca word-ul meu este setat pe engleza, si de obicei ma mai corecteaza punand cuvintele cum ar fi dorecte in engleza. Nu stiu sa il setez pe romana.
Teh Role Model, multumesc mult de aprecieri.
Existence., oh lol. Mersi )

Capitol +18.


Sticla de wisky statea daramata pe masa din sufrageria apartamentului ingust, cu lichidul auriu din interior stralucind in lumina slaba a diminetii. Scrumiera era plina, pachetul de kent nanonec stand pe marginea mesei, intr-un echilibru precar.
Elizabeth se ridica cu greu de pe canapea, dandu-si parul incurcat de pe fata. Inspira adanc aerul imbacsit de fumul raspandit de tigara aprinsa din mana ei. Oftand, o stinse de marginea mesei, intinzandu-se, dezmortindu-si muschii.
Deschise obosita caietul, rasfoind absenta paginile pana la ultima scrisa.
“12 februarie
Am discutat cu cel care i-a facut autopsia agentului Schiller. Rani adanc pe gat, unde cravat i-a patruns in carne. Vanatai cauzate de frecarea dintre material si pielea gatului. Urme de arsuri cu aceeasi cauza.
Nu au fost gasite urme de lupta pe corpul lui. Avea unghiile perfect curate, lucru care exclude eventual lupta pentru a se dezlega. Muschii intepeniti in pozitie perfect dreapta, deci nu a murit zbatandu-se.
Totul indica o sinucidere.
Caz inchis.”
Arunca caietul catre usa, afundandu-si cateva clipe fata in perna. Era obosita. Obosita de la a mai incerca sa uite, de la a inceta sa spere.
Dar acum nu mai era nevoie de speranta.
Stia sigur ce avea de facut.
Ridicandu-se rigida, stranse tare in pumn siragul rosiatic de margele, indreptandu-se cu pasi mari spre iesirea din apartament.


- Bineinteles ca vor gasi un alt profesor! Oricum, de ce te intereseaza atat de mult? Pana la urma, oricum era unul dintre cei mai ai naibii profesori!
Amalia o privii lung pe roscata, aproband incet din cap. Schita un zambet fortat, trecandu-si mana prin buclele negre.
- Cred ca ai dreptate.
Chicotele ei parura sa o convinga pe fata, care o privii cu superioritate, indepartandu-se.
- Sa nu uiti sa termini proiectul! Inchizitia spaniola, tine minte!
Se incrunta usor, asezandu-se mai comod in scaunul tare de la biblioteca. Aplecandu-se din nou asupra caietului ei, ii dadu cu grija coperta la o parte, dezvaluind carnetul mic, invelit in piele roasa, de un portocaliu rosiatic, pe care il oncinjura cu bratele, ferindu-l de privirile celorlaltor studenti.
Il deschise, citind din nou prima pagina, constienta de faptul ca nu avansase deloc cu lectura in ultimele luni. Ofta, sprijinindu-si capul in maini.


Elizabeth privii figura inghetata pe care o avea in fata. Taieturile din dreptul claviculelor indicau faptul ca barbatul deja fusese cercetat.
- As putea fi lasata singura cateva minute cu cadavrul? Intelegeti dumneavoastra…
Zise pe un ton trist, privindu-l pe punctual de a izbucnii in lacrimi. Doctorul ramase cateva clipe pe ganduri, studiindu-I atent figura.
- Desigur, domnisoara. FBI-ul ne-a explicat postul dumneavoastra, totul este clar.
Fara sa mai adauge nimic, iesii din sala, lasand-o singura cu corup rece, inert, al agentului Schiller. Bruneta isi scoase ochelarii, fixandu-si-I pe varful nasului. Plimbandu-se in jurul mesei, isi trecea incet degetele pe suprafata neteda a pielii lui. Nici un semn. Nici o taietura. Un corp perfect. Parea ca avusese mare grija de fizicul sau.
Un ranjet ironic inflorii pe buzele fetei, strangandu-si incet degetele in jurul gatului lui, peste ranile uscate. Ii freca lent marul lui adam, jucandu-s cateva clipe inconstienta cu degetele pe acesta. Stia prea bine ce detaliu scapase politistilor. Detaliul vital care scapase doctorilor.
Isi retrase mainile, stiind prea bine ce avea sa vada cand avea sa il intoarca cu spatele catre ea. Il vazuse si in birou. Il vazuse sufficient de clar cat sa ii ramana intiparit in minte, acoperind imaginile in miscare care il infatisau.
Un spate perfect. Alb. Lipsit de orice cicatrice.
Isi dezvelii dintii bine curatati, strangand in buzunar siragul de margele, simtind cum unghiile ii patrund adanc in palma cand isi stranse pumnul.
- Simti, Gregory?
Isi trecu varful unghiei peste pieptul alb, rece, indepartandu-se.
- Puteti sa va reluati munca, domnule.
Inclina scurt din cap in directia paznicului, iesind cu pasi apasati din cladire.




Ecoul loviturii se raspandii in camera goala, impreuna cu sunetul slab al suspinelor innabusite. Lovii cu pumnii in perete, sprijinindu-si fruntea de suprafata rece a acestuia, cu un oftat tremurat.
Volumul cazuse pe podea, cu paginile in sus, lumina singurul bec din camera cazand pe literele rosiatice.
Inspirand adanc, se aseza din nou in genunchi, intorcand volumul in asa fel incat sa fie parallel cu picioarele ei goale, pe podea.
- Ma sacrifice tie…
Intona cu o voce tremurata, simtind brusc niste maini fierbinti pe umerii ei. Se stradui sa isi pastreze frica, in asa fel incat sa fie umila.
- Pentru un scop care e mai presus decat mine, decat noi. Ma daruiesc tie, cu sangele meu, cu parfumul meu, cu esenta trupului si sufletului meu.
In ciuda stradaniilor, vocea ii suna mult mai sigura acum, simtindu-I respiratia calda pe ceafa inghetata. Picaturi rosii, fierbinti, i se prelingeau pe coapsele inrosite de frig.



- Nu face asta!
Tonul categoric al vocii ei era disimulat de corpul care tremura, de bratele care ii strangeau tare talia, de buzele care inca nu se indepartasera mai mult de cativa milimetri de ale lui.
- De ce? Pana la urma tot o vei face.
Tonul usor amuzat avu un efect mai convingator decat daca ar fi spus-o serios. Il saruta din nou, simtindu-I mainile cum incep sa se miste din nou pe sanii ei, patrunzandu-I printre nasturii camasii, dezgolindu-i.
Roseata usoara care ii cuprinse obrajii nu il deranja, fiind de altfel curand echilibrata de roseate gatului care aparea o data cu fiecare apasare a buzelor lui pe pielea ei laptoasa.
Il trase tare de marginile jeansilor, retragandu-si totusi imediat mainile, scotand de la el un chicot infundat, impreuna cu efortul de a isi desface cureaua, coborandu-si jeansii. Se simtii ridicata pe talia lui fara prea mare efort, pantalonii negrii de piele alunecand la picioarele lui aproape fara sa is idea seama. Totusi, cand ii simtii mana mangaindu-I apasat interiorul coapselor, constientiza faptul care urma sa se implineasca.
- Si daca nu vreau sa o fac acum?
Intreba apropiindu-si neintentionat de mult buzele de urechea lui, suflandu-I pe piele, dandu-si seama ca nu putea vorbi tare.
- Atunci ai cateva secunde sa te hotarasti.
Tonul usor ironic din vocea lui o facu sa se indrepte involuntar in poala lui, simtindu-I taria intre coapse. Renunta la idee cand ii simtii limba apasandu-I cerul gurii, intrerupandu-I orice posibila replica.
Elizabeth deschise ochii, privind podeaua de lemn. Daca ar stii el cat de folositoare putea fi acum incapatanarea lui de a o urma peste tot…
Inchise din nou ochii, lasand intunericul sa o poarte in amintiri.
Nu respira aer, ii respira parfumul. Se simtea sufocata, simtindu-l cum o salta aproape agresiv pe bazin, starnindu-I reactii sonore innabusite de buzele lui. Cand ramase fara aer cateva clipe, muscandu-l tare de buza pentru a isi controla vocea, isi infipse adanc unghiile in umerii lui, lasandu-si in acelasi timp mainile in jos pana la fesele lui.
Il simtii impingand-o intr-o parte, lasandu-se apoi greu peste ea. Ii auzii icnetul de durere cand aerul ii atinse ranile. Ramase privindu-si cateva clipe unghiile, privindu-I apoi spatele insemnat adanc, cu urme ca de fier inrosit.
Soneria telefonului o trezii, facand-o sa tresara imperceptibil. Se ridica cu greu de pe podeaua baii, luand un prosop si infasurandu-se in el.
- Da?
Raspunse pe o voce monotona, fara adaugiri.
- Vino in clasa! Acum!
Telefonul trecu din nou pe ton, lasand-o intepenita, impietrita in locul acela, tinandu-si strans prosopul.

Da... Frumos, din nou, e o placere sa citesc ce scrii, insa daca tot iti corecteaza automat word-ul, si din cauza lui apar aceste imperfectiuni pe forum, de ce nu le mai corectezi tu cand le recitesti inainte sa le postezi? Serios, e un amanunt destul de important sa stii. In rest, multa bafta!

Stii, intradevar e interesant, stii intradevar sunt deranjante greselile si intradevar ai un stil placut. Totusi mi-as dorii sa te axezi mai mult pe scene, pe personaje, treci de la unele la altele busc. Mi-ar placea sa vad scenele intregi cap coada dar e bine si asa

Mie îmi place, într-un anumit mod, cum treci de la o scenă la alta. Dă suspans poveştii. Nu am fost acid atunci când ţi-am spus că nu ţi-am citit ultimul capitol. Pur şi simplu mă dureau ochii şi nu am mai putut citi. L-am recuperat astăzi, totuşi.
Din nou, după cum ai spu, observ că nu poţi să îţi distingi bine personajele. Te concentrezi mai mult pe acţiune. Este ceva sificil să scrii la persoana Întâi, pentru că unele persoane, cum faci şi tu, cam uită că scriu din pielea unui personaj, nu din propria lor perspectivă. Încearcă să le oferi personajelor tale câte o rubrică separată acasă la tine, le dai un trecut, nişte trăsături de personalitate, nişte opinii etc. Şi citeşte-le din când în când pentru a te obişnui cu ele. În rest este bine. Îmi place.