Depasire

Era suficient de tarziu in noapte ca sa simt frigul.
Depasisem timpul care imi era permis in biblioteca cu cateva ore si stiam ca nu era prima oara. Avusesem prea putin timp sa imi termin lucrarea, si cartile erau prea multe si prea asemanatoare ca se gasesc la timp. Se subintelegea rapiditatea cu care trebuia sa lucrez, viteza care imi lipsea si pe care n-as fi tinut sa o capat.
Imi simteam rosul rochiei murdar, plin de praful de pe podeaua din lemn vechi. Imi placea coltul acela! Nu era in prim plan cand cineva intra, si era exact cat sa incap. Stateam ghemuita, cu o carte de povestioare complicate in brate. Duceam dorul povestilor iubite, pe care mi le cream singura din funde si stofa.
Am mai dat o pagina.

Faust intra in sala cu gluga pelerinei peste crestet. Cateva suvite roscovane ii atarnau rebele peste ochi, parca ostentativ, aducand putina lumina pala acestui copil de umbra in premergator. Mergea perfect drept, peste pelerina lunga atarnandu-i un ank suprapus peste un cerc apas. Un semn rar vaut, purtat doar de el. Se indrepta glont spre copila. Ii cunostea perfect coltul in care obisnuia sa stea, pana la urma el ii indusese si claustrofobia si agorafobia. Se apropie incet, cu pasi marunti si usori, aproximativ feminin, cufundat tot in liniste si umbra acelei nopti. Se oprii langa masa ei, iar podeaua trosnii si scartaii, pentru prima data sub picioarele lui.
O clipa isi amintii cum o gasi in fasa, aruncata intr-un porbagas de dacie, veche, deschis. O considera, atunci, pe moment un semn.Zambii lasciv
Cateodata as crede ca pot devenii crestin. Absurd dar verosimil, haios, nu?
Isi ridica degetele inmanusate in piele de lup, negru mat, lasandu-si gluga jos, aratandu-si fata ostenita si aproximativ osoasa, cu rotunjimile ei.
Ochii ii sclipeau verde-vernil, aproapiate de sarpe si in acelasi timp c-o oarecare bunavointa si blandete in ei.
Dar in mare parte raceala si cinism.
Ce cauti la ora asta aici? fiecare silaba era pronuntata perfect si taios, cu un oarecare dispret.

I-am simtit pasii cu putin inainte sa deschisa usa, si i-am vazut silueta inainte sa treaca de cealalta parte a zidului. Aveam imaginea lui perfect conturata, figura oarecum intunecata intrand in toiul noptii sa rezolve rebeliunea mea nepriceputa de copil plictisit. S-a apropiat si am strans cartea la piept, pierzand pagina si tonul ultimelor cuvinte citite.
- Imi pare rau...
Vocea mea scartaia ragusita, dar usoara si blanda, tacuta. O simtisem atat de slab incat m-am intrebat daca el o auzise.
M-am ridicat usor, cuprinzand partile laterale ale cartii cu ambele maini. I-am intins-o, cu bratele drepte, aplecandu-mi capul astfel incat boneta sa imi umbrasca fata.
- Imi pare rau! Stiu ca e deja a patra oara... nu am terminat lucrarea in timp, si am ramas sa termin. Si apoi... apoi am vazut asta...!
Am zambit pentru mine, indoindu-mi coatele si intorcand cartea in asa fel incat sa vada titlul. Niste legende egiptene, falsificate in jurul unor regine cu atat mai ireale. O carte fara o valuare clara pentru mine.
I-am simtit verdele ochilor atintiti cu un ton pe care incercam sa il intuiesc.

O privii sec si lua cartea cu o mana, o privii cu un inters fals, batator la ochi de fals. O rasfoi, cam vreo doua trei pagini si in cele din urma isi atintii chipul catre copila.
Ar trebui sa te concentrezi pe lucruri folositoare nu pe balivernele unor retardati. Si ar trebui sa-ti dai seama cand sunt baliverne prinse cealalta parte a cartii si-o trase din ambele parti pana cand se rupse cotorul si foile zburara prin toata incaperea.
Maine ai antrenament special tonul era calm insa fiecare silaba ii era ascutita, dura, de parca ar fi indemnat copila sa inteleaga ca nu ar fi asteptat-o o prea mare blandete din partea lui. in cele din urma ea trebuia sa-l vada ca pe un maestru, nu ca pe un tata si nu ca pe un prieten si tata.
Isi scoase mana si cu degetul aratator iesirea spre coridorul uitat, un coridor la care se are acces dar pe care nu-l mai foloseste prea multa lume din cauza vechimii
Oameni prosti, coridorul al ae o opera de arta prin saracimea lui.
In fine, culoar liber pufnii scarbit si se intoarse cu spatele la copila, ridicand gluga gregoriana si acoperindu-si capul.
O clipa ii straluci inelul, un semn samanic, intrupand cele patru animale, directile si doua semne ce reprezentau cerul si pamantul.
Un sarpe incolacit in jurul unui cap de tigru, cu aripi de vultur si cioc de colibrii, iar cele doua semne, pamantul parea un corp, iar cerul un corn, oarecum de unicorn.
O lua inainte copilei, parand ca nu o asteapta. Era un cinic, mergea lent, stiind ca ea se va supune oricarui ordin de-al lui.

Am aprobat dand din cap usor, ascultatoare. Nu regretam timpul cat am stat in plus, nici oboseala pe care aveam sa o capat in ziua urmatoare. Numai paginile cartii si una din singurele fantezii copilaroase pe care le mai aveam.
Lucruri folositoare! Trebuia sa ma concentrez pe asa ceva! Si totusi! O fetita visatoare ca mine, cu scopuri indepartate de cunoastere si inteligenta... era ceva ce trebuia sa rezolv si nu voiam. Pentru a-l face mandru de mine, trebuia sa rezolv.
Am tacut si m-am grabit sa ies, simtind brusc oboseala fizica. Stiam ca aveam de lucru ziua urmatoare, si ca o sa fac fata mai mult sau mai putin. Atunci am constientizat inca o data seriozitatea din vocea lui, ceva in care, dintr-o oarecare suparare, vedeam raceala. Voiam o incurajare pe care nici nu aveam pentru ce sa o primesc. Mi-am zambit mie insami din nou.
- Noapte buna, maestre!

Faust o luase pe o scarita din dosul culoarului, opus ei si incepu sa urce treapta cu treapta, cand ajunse la primul etaj scoase din buzunarul interior al pelerinei pachetul de tigari, il deschise si luase cu gura una, apoi il inchise si-l lasa sa cada inapoi in buzunar, lent. Si-o aprinse cu varful unghiei si porni sa urce iar.
Da, exista lift, da, cunostea biblioteca si da, lucra ca un bibliotecar, al dracului de bine platit, convingea foarte usor "superiorii" sa scoata bani cat pentru un lucrator intr-o firma mare.
Se inchise in camera lui, camera saracacioasa, defapt si de drept, un pat, o masa pe care era un fierbator, multe foi scrise, teancuri, un laptop, o pereche de casti, mp3-u si cam atat.
Ferestrele erau imense, in stl ghotic, ascutite in varf, din piatra masiva.
Tot ce dadea acelui loc un oarecare elegantism vechi, era un semineu din caramizi vopsite intr-un marou grizat, in care ardea in permanenta focul. Langa semineu era un cuier ultra plin cu pelerini, palarii, manusi si jos bocanci, multi cu talpa metalica, o pereche e adidasi, cam zdrentarosi si-o pereche de pantofi din piele neagra, nelacuita.
Era o camera micuta, totusi nefiind mobilata simandicos dadea aerul de spatiozitate, ceea ce era perfect pentru el.
Draperiile zburau spre interior, iar focul incetase sa mai arda de ceva timp.
Era frig.
La naiba si cu ploaia asta injura printre dinti Faust si se puse pe pat.
Gluga ii cazuse de pe cap.
O clipa, in bataia felinarelor, arta ca un om foarte obosit. Tenul uscat dej ascosese cateva riduri pe chipul oval si osos. In plus nu se barbierise e trei zile din cauza timpului lipsa.

Mi-au tremurat mainile cand am auzit scartaitul podelei. Podeaua aceea idioata pentru care riscam de fiecare data. Coridorul era atat de rece atunci, o raceala pe care nu o mai simteam decat partial, dar care imi atingea picioarele si mainile pe care parul nu ajungea. Camasa mea alba de noapte era suficient de groasa ca sa ma pastreze departe de raceli trecatoare.
Ma jucam cu ochiul usului de plus instinctiv. Urusuletul meu de plus, cu ochi din nasturi, cum auzisem ca ar fi in povesti si filme fanteziste. Eram prea aproape si prea stresata de zgomot.
Nu m-am mai asezat, cum obisnuiam sa fac. Doar m-am sprijinit de perete, usor, fara zgomot, planuindu-mi sa plec cat de curand inapoi in camera mea. Insomnia mea era usoara, insomnie de copil obisnuit, si o indepartam usor. Si totusi... cat de dramatic mi se parea sa o respect, sa ma plimb pe coridoare noapte. Departe de usa camerei lui, langa care stateam acum, inghetata. Trebuia sa ma intorc, si as fi facut prea mult zgomot in pasi rapizi. Am asteptat sa mai treaca secundele, minutele, in asa fel incat sa nu dau prea mult de banuit cu scartaituri imediate. Mi-am strans parul in jurul umerilor.

Isi apuca fata in maini, strangandu-si obrajii si tamplele in maini, ca si cum ar fi gata sa planga si totusi...
Nu, am promis!
Se trantii pe spate pe pat, atintindu-si ochii in tavan.
Era o noapte rece, de decembrie, in care zapada inca nu venise. Ploi reci si marunte, aducatoare de frig si injuraturi la adresa vremii si-a timpului.
Si cand te gandesti ca ar trebui sa scriu si sa tot scriu asa, fara vreun sens. Dar nu, prefer sa stau si sa-mi plang de mila in pat ofta prelung si se impinse in maini. Ajuns in sezut cateva clipe privii derutat prin camera, dar apoi ochii ii ramasera tinta pe biroul plin de hartii. Pupila ii rramase atintita pe clepsidra de pe birou. Uri de cand se stia ceasurile, asa ca recurse la clepsidra.
Un graunte de nisip, inca unul si inca unul, asa intr-un ritm de apa de robinet, aproape.
Nimic nou.
Sa mor si n-am murit inghitii in sec
Si n-ai sa vii si n-ai sa morti
Se ridica si se aseza la laptop. Nimic nou, aceeasi pagina de pornire cu "Hy ich.", parola, windous incarcabil greu.
Liniste, casti greu de gasit, amintiri stupide.
N-ai sa vii si n-ai sa morti
Isi musca buza inferioara.
Isi deschise winamp-ul.

"Si acum...? Aiurea!"
Nu trebuia sa mearga mai departe. Ii era frig si oarecum somn, desi simtea mai degraba o oboseala fizica. Era prea mica si se preda natural, din plictiseala. Dar cand a inaintat in hol, apoi pe scari si din nou in hol, a ajuns la concluzia ca ii va fi putin mai dificil sa ajunga inapoi in camera. Nu stia exact pe care scari sa o ia si nu isi dadea silinta sa se gandeasca. Era mult mai placut sa o ia ca pe un joc, ceva ce ar fi sperat sa gaseasca intr-un rand dintr-o carte.
Era o printesa. Da, era o printesa, si se afla intr-o dimensiune ciudata si magica, cu zane si spiridusi invizibili. Era intr-o Tara a Minunilor Prafuite si Reci, in care totul era invizibil si tacut. Trebuia sa gaseasca lucrurile ascunse, sa vada ce era invizibil, sa inteleaga lumea ca sa poata ajunge inapoi acasa.
Aiurea.
A inceput sa chicoteasca. Ii placea ideea, pana la urma. Copilaroasa si umflata. Nu ii suna atat de distractiv, si totusi!

Paralelism

Pot sa plec departe,
In lumea inchisa din viitorul trecutului,
unde vitregul e furtuna de nisip
si furtuna de zapada.
Unde ghioceii rasar in mijlocul furtunilor de zapada.
Un rau cald curge in plina iarna,
in polul sud.
Lumea din ganduri deformata in patru colturi,
in care caii alearga la curse,
in mijlocul ringului dintr-un inel, din cenusa foilor
arse.
Bass, Bass.
Inchise word-ul ca pe un flecustet si ofta sec, nu potrivea nimic, nu-i placea nimic. Totul era privit ca pe septembrie al viitorului si un decembrie trecut de varsta veacului.
Se legena inainte si inapoi si-o clipa isi amintii de Shinku, stia ca nu se supuse, o clipa se gandi sa o ia dupa ea.
Se ridica de pe scaun si-si trase bocancii la loc, o apuca in jos pe scari, incet, cu pasii luni neauziti

Nu era corect.
Nu se dsecurca nici macar aici. Nu stia ce avea de facut, si era deja prea complicat sa isi imagineze. Era momentul ei de libertate usoara, in care era piesa principala a jocului pe care nu il intelegea. Nu stia sa il joace. Nu intelegea daca era nevoie sa faca totul mai simplu sau mai complicat, daca trebuia sa construiasca sau nu un subinteles. Un joc pe care nu il realiza defapt.
- Esti viu. Pentru ca asta e ceea ce vad sau vreau sa vad, esti viu. Ajuta-ma cu asta, bine?
Si-a privit ursuletul cu o oarecare asteptare. Ochii lui din nasturi aveau o profunzime creata acum, si voia sa o vada, sa o tina, sa o termine. Voia un raspuns, fie si numai daca si-l imagina si pe acesta. Ar fi fost si mai plictisitor sa renunte.
- Inteleg. Asa o sa fac, dar corecteaza-ma, bine?
Il tinea acum pe brat, ca si cum ar fi trebuit sa il faca sa vada ceva ce ea nu reusea. Incerca sa isi introduca in simturi ideea de miscare, dinamica pe care trebuia sa o aiba. Voia sa termine. Sa nu regrete apoi.

O prinse pe shinku din spate si-o ridica in brate.
Esti rebela rase, un ras fortat, sugrumat de lacrimi neaparute, nevazute si clar ne date afara de ceva timp.
O stranse in brate intr-un mod parintesc dar in acelasi timp in acelasi mod in care ea-si strangea ursuletul. Ca pe o jucarie calmanta.
Isi apasa obrazul pe crestetul ei, apoi o intoarse cu fata spre el si-o ridica pe brate
Trebuie sa adormi odata se incrunta, privind-o fix in ochii ei albastrii si mari.

A aprobat din cap cu o oarecare energie.
- Da, maestre.
Da, acum va trebui sa doarma, si poate nu-i va mai fi atat de greu pana la urma. Nici de joc nu mai avea nevoie, si si-a strans mai tare ursuletul, in dreptul soldului, in semn ca ii lua inapoi asa-zisa viata pe care i-a considerat-o. N-o sa mai aiba nevoie de ea, pentru o vreme.
- Cand dorm, timpul trece mai repede. Daca nu dorm, ramane asa. Dar oricum, cand adorm pana la urma, din nevoie, trece si mai repede. Compenseaza tot timpul in care am stat treaza, dar numai pentru timp.
Si-a pastrat privirea aproape concentrata, ca si cum ar fi facut o marturisire greoaie.
- Cred ca de asta nu imi place sa dorm.
Si-a lasat capul usor intr-o parte, ramanand cu buzele intre deschise cateva clipe dupa ultima silaba. Da, asa era, probabil. Poate singurul lucru pe care avusese nevoie sa il faca era sa ii spuna cuiva ca sa poata intelege ea, pana la urma.
Si tot nu voia sa doarma.

O stranse la piept, sustinand-o pre bratele-i reci, cu piele aproape reptiliana si totusi prin ea se simtea o pulsatie calda, ca si cum venele ii pulsau viata, viata pura dispensabila de sange.
O puse cu capul pe pietpul lui- si inima ii batea ritmat, tare si ritmat, totusi cald si calm, cu o oarecare blandete ascunsa de un bass al pasiunii. O inima...vie-
Se indrepta din spate. Gluga ii cazu, insa nu se sinchisii sa o ridica, o lasa asa, cazuta, lasandu-si suvitele rosact-blondine, pe afara si continua sa urce: treapta cu treapta.
Fredona un cantec, un cantec sec.
Silabele pronuntate exagerat de corect si clar aveau ritmul monoton, rare ori cu cate o arcuire mai blanda, potrivita vocii lui de bas.
Treapta cu treapta