Exilul iubirii

Ei bine , acesta este un fic pe care l-am inceput cam acum un an si nici acum nu l-am terminat dar sper sa va placa totusi . Astept critici si pareri . Enjoy the first chapter :

Capitolul I – Întâlnirea

Plouă . Întotdeauna plouă . Cerul varsă lacrimi amare ce se întipăresc parcă în golul din sufletul lui . Pământul lacom soarbe nesătul picăturile de apă . Copacii înfloriţi îşi pleacă ramurile în faţa vântului puternic care le smulge nemilos nestematele . Imaginea aceasta umple puţin câte puţin tăcerea ce-l apasă . Aşa a început totul . În faţa ferestrei stă el . Priveşte strada pustie şi neprimitoare fără ca măcar să clipească . Trist , mereu trist … rece cu cei din jurul lui , neînţeles poate . Fără prieteni sau interes pentru ceva , stă de fiecare dată retras într-un colţ , privind indiferent si totuşi nevăzând nimic . Întotdeauna rupt de realitate şi plictisit de viaţă … Înalt , brunet şi cu ochii de-o limpezime fermecătoare , este ţinta tuturor fetelor , dar asta nu face parte din preocupările lui . De fapt , nimeni nu-şi poate da seama ce se ascunde în spatele frumoşilor lui ochii albaştrii care te fixează uneori fără a avea vreo expresivitate , de parcă toată energia lor s-a scurs odată cu venirea dimineţii . Când îl vezi păşind tărăgănat pe holul liceului , te întrebi dacă astăzi va scoate oare vreun cuvânt . Cine ştie ? Se mai întâmplă şi minuni . Aceasta este povestea lui Ken Asako , un băiat de şaptesprezece ani , elev al liceului Calystra .
Este încă o dimineaţă strălucită în Tokyo , capitala marii ţării Japonia . Într-un bloc ascuns parcă de restul lumii , în patul său şi cu jaluzelele trase , doarme un licean care nu are nici un chef de orele de curs . În uşă se aude un ciocănit scurt , după aceea scârţăitul prelung al balamalelor .
- Keny , e timpul să te trezeşti ! Vei întârzia !
- Ţi-am zis de nenumărate ori să nu-mi mai zici aşa ! se auzi glasul somnoros al băiatului . Nu sunt căţel !
- Doar scoală-te , bine ?
După ce scoase un mormăit în loc de răspuns , acesta îşi afundă capul şi mai mult în perna moale ce îl îndemna parcă să se lase prins din nou în mrejele somnului dulce . În fiecare dimineaţă , lucrurile stăteau la fel . Dar care adolescent nu face aşa ? În cele din urmă , după minute îndelungi de leneveală , Ken se ridică din pat şi intră în baie pentru a- şi face toaleta zilnică . Se privi plictisit în oglindă şi constată că arăta mai mult decât groaznic , dar asta se întâmpla din cauză că somnul lui era mai mereu agitat . Îşi aruncă hainele neglijent pe podea şi păşi în cabina de duş . Dădu drumul la robinet şi îşi lăsă răsfăţată pielea de picăturile calde de apă ce-i provocau fiori care-i străbăteau întregul corp . Razele soarelui pătrundeau prin singura fereastră de acolo şi cădeau pe trupul bine făcut al băiatului , înfăţişarea lui fiind completată de muşchii lui frumos conturaţi . După ce petrecu minute bune la duş , se înfăşură într-un prosop şi începu să se spele pe dinţi . Faţa lui avea acelaşi aer plictisit , de parcă te provoca sa-l scoţi din starea aceea , dar totul era in zadar .
Strigătul din ce în ce mai neliniştit al celei ce i-a dat viaţă îl făcu să se grăbească puţin . Îşi puse uniforma rapid şi îşi aruncă în spate ghiozdanul . Coborî cele trei trepte ce duceau spre camera lui şi , tocmai când vru să iasă din apartament , glasul mamei lui îl opri :
- Iar nu mănânci ?
- Nu am timp ! Ne vedem mai târziu !
- Mereu aceeaşi poveste ! începu femeia , dar Ken închisese deja uşa în urma lui .
Se săturase de toate aceste predici infinite ale mamei sale . De când tatăl lui părăsise lumea celor vii , aceasta devenise din ce în ce mai nervoasă şi mai supărată . Într-un fel , o înţelegea . Probabil că îi era dor de el , la fel cum simţea şi băiatul . Nu îi fusese uşor să crească fără un tată alături care să-l înveţe ce e bine şi ce e rău . De multe ori îşi dorise să găsească puterea să nu se gândească la asta , dar aşa stăteau lucrurile şi soarta nu putea fi schimbată , chiar dacă uneori e prea crudă .
Îşi puse Mp4 în urechi şi dădu muzica la maxim , începând să meargă încet spre liceu . Chiar dacă acesta era la doar câteva străzi distanţă de casa lui , Ken reuşea cumva să întârzie . Poate că felul lui de a păşi era de vină , sau poate dorinţa de a amâna plictiseala , deşi ştia că era inevitabil .
Într-un final , ajungând în faţa prestigiosului liceu Calystra , acesta intră încet şi se îndreptă fără grabă spre clasa sa care se afla la etajul al doilea . Diferiţi liceeni îl salutau , iar acesta se mulţumea să dea uşor din cap . Deşi toţi erau amabili , Ken nu avea prieteni sau cel puţin nu-şi dorea acest lucru . Putea fi adesea văzut pe acoperişul şcolii , meditând la lucruri ştiute numai de el . Nu era o fire nervoasă , dar ferească sfântul de cel care reuşea să-l facă să se încrunte pentru că mai mult ca sigur sfârşea cu vânătăi .
Astăzi însă , lucrurile stăteau altfel . Ken fusese cuprins pe neaşteptate de un val de emoţie , un fel de presimţire sumbră care-i făcea inima să tresalte într-un mod ciudat . ,, Ceva urmează să se întâmple … simt asta ! ’’ . După ce intră în clasă şi se aşeză pe ultima bancă din spate , locul lui obişnuit , acesta începu să privească pe fereastră . Cerul era senin şi nu prevestea nimic rău . Norii moi şi pufoşi ca de vată se mişcau încet , producând diverse forme . Albastrul văzduhului se reflecta în ochii lui de aceeaşi culoare Totul era la fel ca în celelalte zile ale săptămânii , monotonia care-l apăsa mereu . Ca de obicei , îşi petrecu timpul , măzgălind la sfârşitul caietului , nicidecum ascultând ceea ce spuneau profesorii . Pentru el , asta era de-a dreptul enervant , mai ales pentru că ştia deja pe dinafară totul . Abia aştepta ca ziua să se scurgă pentru a se întoarce acasă , deşi şi acolo era la fel . Pentru el , nimic nu reprezenta ceva important , era la fel de nepăsător faţă de tot ce-l înconjura . Unii îl numeau ciudat , dar băieţii erau foarte invidioşi pe el pentru că atunci când se plimba pe holurile împânzite cu liceeni , în urma lui se auzeau suspinele fetelor . Dar nimeni nu îndrăznea să-l provoace pentru că le-ar fi fost fatal . Pe cât de frumos era , pe atât de periculos .
,, Va trece şi ziua asta şi va trece şi următoarea … ca într-un sac nesfârşit . ’’ , obişnuia el să-şi spună . Orele trecură pe lângă el ca vremea pe lângă un arbore bătrân şi astfel veni timpul să se îndrepte încetişor spre casă la aceeaşi plictiseală . Îşi puse ghiozdanul pe umeri şi porni agale pe drum . Acel sentiment straniu ce nu-i dăduse pace toată ziua începu să-l neliniştească . Se uita tot timpul în jurul lui , aşteptând să se întâmple ceva , dar totul era liniştit . Capitala niponă fu învăluită de perdeaua nopţii şi locuitorii acesteia se îndreptau cu toţii spre căminele lor . ,, Poate că-mi doresc prea mult să sparg lanţul dur al plictiselii care-mi ţintuieşte viaţa . ’’ , se resemnă . ,, Mai bine n-aş mai visa în zadar ! Visele sunt pentru proşti ! ’’
Vru să traverseze , dar semaforul indica culoare roşu . Rămase pe trotuar , privind fix asfaltul , căzând într-un fel de visare . Deodată , un claxonat puternic îi atrase atenţia . În mijlocul străzii se afla o fată ce nu părea să aibă mai mult de şaisprezece ani . Stătea în picioare şi rămase ca o statuie de piatră , privind pierdută cerul . Celelalte maşini o atenţionau , dar ea părea că nici nu aude . Ken privi curios această scenă până când văzu că din partea opusă a străzii se apropie rapid o maşină ce nu avea vreo intenţie în a se opri .
- Ai grijă ! strigă Ken , întinzând mâna spre acesta , dar fata nici nu-l auzi .
Maşina mai avea vreo câţiva metrii până la ea , când băiatul îşi aruncă
ghiozdanul şi alergă cu o viteză uluitoare , împingând-o cu putere spre partea cealaltă a trotuarului şi , din cauza impactului , au căzut amândoi pe cimentul rece .
- Copii nebuni ! strigă şoferul .
- Eşti bine ? întrebă încet Ken , privind-o pe cea de dedesubtul lui .
Aceasta nu se mai uita pierdută la cer , ci acum îl privea pe el . Avea nişte ochii minunaţi de culoarea jadului şi un păr lung , negru ca pana corbului . Buzele ei roşii ca focul erau întredeschise , vrând parcă să spună ceva . Ken simţi cum îi năvăleşte sânge cald în obraji . Acesta se ridică imediat , scuturându-şi hainele şi întinzându-i mâna pentru a o ajuta să se ridice de pe asfalt .
- Te-am împins prea rău ?
- Nu … eu … îţi mulţumesc … bângui ea .
Ken vru să-i mai spună ceva , dar fata o luă brusc la goană . Băiatul rămase , privind cum se depărtează şi cum părul i se mişcă in ritm cu corpul , de parcă ar fi fost o eşarfă neagră ca tăciunele . ,, Ciudată fată , dar aş fi vrut să aflu ce s-a întâmplat . ’’ ofta el . Deodată , soneria telefonului îl trezi la realitate .
- Unde eşti ? E ora cinei !
- Mamă , vin acum …
- O să fac o criză de …
Dar Ken închise telefonul . Trecu pe partea cealaltă a trotuarului şi îşi luă ghiozdanul , pornind agale spre casă , în acelaşi fel tărăgănat . În minte-i stăruia o singură întrebare : oare o va mai revedea pe misterioasa fată ?

măzgălind - forma corectă a verbului la gerunziu este mâzgălind. După ce am terminat de citit ce ai scris am făcut o faţă de genul: Yay! Încă o telenovelă japoneză. Nu înţeleg de ce toţi iubitorii de anime-uri trebuie să îşi plaseze acţiunea fiecărei povestiri pe care o scriu în capitala niponă. Lăsaţi-l fraţilor în pace pe Tokyo pentru că are deja mai mult decât suficienţi locuitori. Ai mare, dar mare grijă la felul cum te exprimi. E jale.
O întrebare de logică, de fapt, să recunosc şi eu, curiozitate morbidă, mă rog bine, nu e vorba nici despre asta: cum de reuşea leneşul tău Kenny să aibă "muşchi frumos conturaţi" făcând nani toată ziua, eu nu ştiu, însă tare aş vrea să descopăr şi eu formula minune.
Îţi zic să citeşti mai mult. Ceea ce scrii tu acum este pueril şi sec, ca să nu mai zic ultrafolosit.

Are dreptate afaedare, dar numai intr-o oarecare masura. Stilul lui de a comenta fic-urile ne demonstreaza, bineinteles, ca el vine dintr-o arie a geniului creator, unde noi, muritorii de rand, trebuie sa tacem si sa privim cu admiratie arta in toata splendoarea ei. Dar ajunge cu ironia, sa iti spun si tie ce am regasit lecturand primul capitol al fic-ului tau.
Subiectul este, intr-adevar, unul cunoscut si tratat in filme, carti, reviste, seriale, etc. Dar acum, foarte serios, care subiecte nu sunt deja tratate? Asa ca parerea mea este urmatoarea: Nu e gresit deloc sa iti plasezi actiunea in Tokyo, daca acest oras iti place tie. Si nu e gresit deloc sa faci inca o telenovela scrisa, daca o faci intr-o maniera originala, proprie stilului tau si, eventual, aducand ceva in plus eternei povesti de dragoste dintre doi necunoscuti care trec peste impedimentele vietii si sfarsesc impreuna. Scrii cum iti place, despre ce iti place, dar trebuie sa tii cont si de parerile cititorului.
Referitor la modul de redactare, s-ar putea sa para "pueril" (citez un mare clasic in viata), dar mie mi se pare ca textele atent puse in pagina, fara greseli gramaticale, fara greseli de tastare si cu semnele de punctuatie puse corect, la locul lor si nu in exces, fac textul mult mai placut.
Spre exemplu, punctul se pune dupa ultimul cuvant. Tu pui spatiu intre acest ultim cuvant si punct. La fel faci si cu virgula. Si cu semnele de intrebare sau de exclamare. Forma corecta este asta:

Citat :

...dimineţii. Când îl vezi păşind tărăgănat pe holul liceului, te întrebi dacă astăzi va scoate oare vreun cuvânt. Cine ştie? Se mai întâmplă şi minuni. Aceasta...

In speranta ca nu te-am suparat, astept urmatorul capitol.

Gata, gata, desii e subtil e un atac la persoana!Pentru asta poti primi avertisment una doua! Ramaneti amandoi la subiectul tthearedului, poate ca afaedeare are un mod mai ...."crud" de a comenta dar asta nu da dreptul unui atac la persoana.
Existence.

afaedare - multumesc pentru ca ai citit si ai comentat si poate ca asa pare la inceput dar nu cred ca este chiar la fel ca celelalte , imi pare rau daca primul capitol te-a dezamagit , poate urmatoarele capitole ti se vor parea mai bune (asta daca vei avea rabdare sa le citesti ceea ce sper) multumesc inca o data si astept parerea ta si in continuare

The Role Model - multumesc si tie pentru ca ai citit si pentru ca ai comentat si multumesc si pentru sustinere , ei bine la faza cu semnele de punctuatie nu stiu de ce le scriu asa dar sunt obisnuita in acest fel , dar voi incerca sa le corectez , multumesc inca o data si sper ca urmatorul capitol sa va multumeasca mai mult pe amandoi , daca nu imi cer scuze din start ^^

Capitolul II - Un mic ,,accident’’


Noaptea plină de farmece nu-i aduse lui Ken decât insomnie . Aflându-se în pat , cu mâinile sub cap , privind visător tavanul , se tot întreba ce fusese cu fata din intersecţie , de ce oare păruse aşa de pierdută … îşi aminti însă de propriul caracter . Era în clasa a X-a de liceu şi totuşi nu avea prieteni . ,, Ce fel de viaţă este asta ? ’’ se gândi . ,, Totul trebuie să se schimbe ! Mă simt de parcă nu aş trăi cu adevărat ! ’’
S-a ridicat din pat brusc , nerăbdător chiar . A deschis larg fereastra , închizând ochii şi adulmecând mireasma nopţii . Nările îi erau gâdilate de aerul rece ce-l ajuta să-şi liniştească bătăile accelerate ale inimii . Răcoarea îi pătrundea prin piele , făcându-l să se înfioare . Prin întuneric , a zâmbit uşor , întorcându-se în pat şi punându-şi capul pe perna moale .
Dimineaţa îl găsi pe Ken în braţele ispititoare ale somnului . Fire rebele îi cădeau pe chip , gâdilându-i pleoapele şi făcându-l să strâmbe din nas . Deodată , în liniştea ce plutea în aer , se auzi alarma sâcâitoare a telefonului , întotdeauna distrugătoarea odihnei . Băiatul sări speriat şi , împiedicându-se de marginea patului , căzu pe podea .
- Grozav ! spuse el buimăcit , trântind celularul care încetă subit să mai cânte .
După ce se ridică de jos , masându-şi zona lovită , se duse direct în baie pentru a face duş , ca de obicei lăsând numai dezordine în jurul lui . Camera în care stătea , de mici dimensiuni de altfel , conţinea un birou de care era ataşat un dulap în care băiatul îşi ţinea hainele , patul ce se afla lângă fereastră , un televizor cu ecran plat şi un laptop pe care-l ţinea lângă el tot timpul . Deşi nu era mare lucru de ordonat , mama lui se plângea întruna de faptul că nu e în stare să facă nici măcar lucrul acesta . El o aproba , dar în ziua următoare o lua de la capăt . Rebel ca vântul ce adie printre frunzele verzi ale copacilor … aşa era Ken .
După ce se îmbrăcă şi după ce-o calmă pe mama lui care iar era nemulţumită de câte ceva , acesta porni încet spre liceu . Îşi aminti planurile sale de a ieşi din obscuritate şi de a se integra printre ceilalţi . Acum nu i se mai păreau importante , dar tot nu dorea să renunţe la ele . Hotărârea era una din cele mai de seamă trăsături de caracter ale lui .
Ajungând în faţa şcolii , deschise uşa şi păşi cu încredere înăuntru . Holul era plin de elevi , aşa cum era de aşteptat , elevi care-l salutau şi , spre marea lor surprindere , primeau răspunsuri însoţite de zâmbete sincere . Fiind plictisit ca de obicei şi nevăzând nimic , n-o observă pe fata ce se ivise pe neaşteptate în calea lui . Având nişte cărţi în mână , aceasta ţinea privirea în jos , concentrându-se asupra lor , astfel încât nici ea nu-l observă . În clipa următoare , cei doi se ciocniră , adolescenta scăpând manualele pe podeaua rece de lemn . Începând să bombăne , ea se aplecă să le strângă .
- Lasă-mă să te ajut ! se oferi el , luând o carte şi întinzându-i-o .
- Ai făcut destule ! De ce nu te uiţi mai bine pe unde mergi ? Aiuritule ! exclamă ea , smulgându-i cartea din mână .
- De fapt tu ai intrat în mine !
- Mincinosule !
- Am vrut să fiu politicos , dar văd că nu eşti decât o altă răsfăţată !
- Nu am nevoie de părerea ta !
Ken se ridică , privind-o nervos . Brusc , o expresie mirată îşi făcu loc pe faţa lui . Fata cu care se ciondănea semăna incredibil de bine cu cea din seara precedentă . Părul lung şi negru , ochii verzi care acum îl sfidau … Era posibil să fie ea ? Văzând ca vrea să plece , Ken o prinse de mână .
- Stai puţin … tu nu cumva eşti …
Dar fata se smuci şi o luă la fugă ca şi data trecută , fără a-i da ocazia să termine propoziţia .
- Hei , stai ! Nu pleca ! strigă el , urmând-o .
Din păcate , îi ieşi în cale un coleg care-l forţă să se oprească .
- Unde te grăbeai aşa ?
- Nicăieri , hai să mergem odată ! mârâi acesta furios , făcându-l pe cel de lângă el să se cutremure .
Între timp , fata alerga cu o viteză uluitoare pe holurile liceului Calyastra . Se opri gâfâind în dreptul unei clase şi , deschizând uşa , intră ca o vijelie înăuntru .
- Domnişoară , aşa se vine ? Şi cu întârziere pe deasupra !
- Vă rog să mă scuzaţi , nu o să se mai repete !
- Treci în banca ta ! Şi sper că va fi pentru ultima dată când faci asta ! Uite ce răvăşită eşti ! Aici nu e şcoală de nebuni !
Fata zâmbi şi trecu la locul ei , fără a mai adăuga ceva .
- Anna , unde naiba ai fost ? Ai pierdut cea mai tare fază ! Doamna Melyweter a …
- Nu acum , Kelly !
- Of , eşti aşa de plictisitoare ! exclamă revoltată colega de bancă a adolescentei .
Fiind o fire vorbăreaţă , ura momentele în care prietena ei îi închidea gura , căzând pe gânduri . Fata cu ochii albaştrii si cu părul blond ca razele soarelui o privea bosumflată pe cea cu care împărţea banca . Dar Anna nu o auzi şi nici nu observă nemulţumirea acesteia . Se uita în gol , ochii ei exprimând îngrijorare . ,, Sper că nu m-a recunoscut !’’ .
De cealaltă parte a clasei , acelaşi lucru se petrecea şi cu Ken . Nervozitatea i se putea citi pe fiecare centimetru al feţei . Mii de gânduri îi asaltau mintea . Imaginea fetei îi rămăsese întipărită în memorie . ,, Trebuie s-o găsesc ! Nu încape îndoială că ea e cea de aseară ! În mod sigur m-a recunoscut şi de aceea a luat-o la goană ! Dar data viitoare , lucrurile vor sta altfel ! Jur ! ’’ .
Timpul se scurgea lent , sporind starea de nelinişte a fetei şi pe cea de nervozitate a lui Ken . Ceea ce cei doi nu ştiau era faptul că cele două clase ale lor erau chiar una lângă cealaltă . Se putea spune că fusese una dintre farmecele destinului , destin care de cele mai multe ori creează încurcături .
Soarele începu să se retragă umil din calea reginei nopţii , anunţând astfel sfârşitul orelor de curs . Ken îşi aruncă ghiozdanul în spate şi rămase la coada şirului , privind încruntat podeaua . De partea cealaltă , Anna se grăbea şi rămăsese ca-ntotdeauna ultima .
- Haide odată ! Te mişti ca melcul ! o strigă prietena ei Kelly .
- Stai puţin că vin ! Aşteaptă-mă !
Cele două şiruri de elevi ieşiră în acelaşi timp şi se aflau acum în paralel . Ken şi Anna nu se observară până când băiatul nu ridică privirea . ,, Nu mai fugi tu ! ’’ îşi spuse , repezindu-se la ea ca uliul la pradă .
- Acum nu-mi mai scapi ! spuse el , prinzând-o de încheietură şi strângând-o . Un zâmbet răutăcios îi lumină faţa .
- Dă-mi drumul ! scânci ea . Mă doare !
Ken slăbi strânsoarea , dar n-o eliberă .
- Spune-mi de ce fugi de mine ! Ţi-e frică ?
- Nu te flata ! Nici măcar nu am auzit de tine !
- Dar atunci de ce o iei la goană de câte ori mă vezi ?
- Ce vrei să spui ?
- Aseară … tu erai cea din mijlocul străzii ! Ţi-am salvat viaţa !
- Şi ce aştepţi ? Un premiu ?
Ken vru să-i spună ceva , dar prietena ei îi întrerupse , chemând-o pe fată . Aceasta se smuci şi plecă fără a-l privi .
- Ne mai vedem noi ! spuse Ken în urma ei . Curând , Anna , foarte curând !
Spre nenorocul ei , Anna nu-l auzi şi cu siguranţă că nu-i zări privirea ce nu prevestea nimic bun . Într-o singură clipă , fata reuşise să-l scoată din sărite ceea ce nu era bine deloc .
Ajungând la Kelly , Anna răsuflă uşurată .
- Ai înnebunit ? Tu ştii cine era băiatul acela ?
- Nu , dar nici nu mă interesează !
- Ameţito , e Ken Asako ! Îţi spune ceva numele lui ?
- Nu , răspunse sincer fata .
- Tu chiar că trăieşti pe altă lume ! E cel mai periculos băiat din liceu ! Mai bine nu-l provoca !
- Nu contează ! Cu mine nu-i va merge ! Nu ştie faptul că eu sunt o învingătoare !
Însă ceea ce Anna nu cunoştea era că o pereche de ochi albaştrii o urmăreau din întuneric …

Ei bine, povestea incepe sa capete ceva actiune, ceea ce e un plus. Vreau, insa, sa iti atrag atentia asupra dialogurilor, care sunt un pic ambigue. In sensul ca ai putea detalia ceva mai mult reactiile, figurile celor implicati in dialog, pentru a conferi mai multe informatii si, eventual, a zugravi, de-a dreptul, scenele respective. Referitor la povestea in sine, mentionez ca ea capata TOATE ingredientele unei telenovele, dar eu am incredere ca ne vei surprinde cu ceva inovator, si nu o poveste "corny" ca alte zeci. Asa ca, spor la treaba, fii mai atenta la punctuatie si mai rabdatoare la dialoguri.
Astept urmatorul capitol, no offense pentru critici

Putin mai mare grija la caracterizarea personajelor. Kenny tinde sa devina un Gary Stue. Incearca sa il mai "inzestrezi" si cu cateva defecte, desi, daca ma gandesc mai bine, in capitolul acesta imi da senzatia unui... "stalker''', nu gasesc acum cuvantul in limba romana . Imi place totusi ca dau in sfarsit de un personaj feminin cu tarie de caracter, ma cam saturasem sa vad peste tot imagini ale Sakurei, cel mai enervant personaj pe care l-am intalnit vreodata. Incepe sa devina interesant, in ciuda cliseelor. Insa, mai ales in literatura romantica, nimic nu poate fi nou. Ai putea totusi sa abordezi dintr-o perspectiva cat de cat originala.
Imi pare rau daca The Role Model a inteles ceva gresit din ce am spus eu. Nu am interzis nimanui niciodata sa scrie pe motiv ca nu ar avea talent si nu agreez persoanele care fac acest lucru. Existence stie despre ce vorbesc. Cand comentez, nu o fac pentru ca eu am un incredibil talent literar, ci pentru ca am citit suficient incat sa pot aprecia cat de cat o lucrare.

Chocolat chan, Creatia ta este foarte draguta. Atunci cand am citit, parca ma uitam la un serial de adolescenti.
Cu adevarat foarte captivant, sa stii.
Si acum recunosc. Este bine ca personajele nu au in cap, culoarea roz, verde sau albastru. La cum ai scris: par negru, blond etc., perspnajele par sa fie mai... Reale.

Astept urmatorul capitol.

Well , let's begin :

The Role Model - thank you again because you read and coment . Ce pot spune ? Poate pare o telenovela dar intentionez sa depasesc acel statut , poate voi reusi , poate nu . Ramane de vazut nu-i asa ? Anyway , thank you again .

Afaedare - well , eu una te consider un critic/a bun/a si ma bucur ca imi comentezi povestea chiar daca are destule puncte slabe inca . Incerc sa o aduc la un nivel mai ... cum sa zic ? Sa o fac mai interesanta cred ca asta e cuvantul pe care-l cautam . Si stai linistit/a si eu urasc personajele ca Sakura Haruno , gen rozalii sau blonde fara creier:)) . Anyway , stick close maybe you will like the next chapters .

Double Trouble - Thank you :* sper sa te multumesasca si continuarea .


Capitolul III – Discuţia

Anna merse o bună bucată de vreme cu prietena ei , vorbind despre diferite subiecte şi râzând vesele până când drumurile celor două se despărţiră , fiecare îndreptându-se spre altă stradă . În jurul ei , totul era pustiu , iar vântul adia uşor , făcându-i şuviţele să-i gâdile pielea fină şi albă ca spuma laptelui . Din când în când , ochii ei întrebători priveau în urmă , asigurându-se că este singură pentru că simţea că cineva o urmăreşte . De fiecare dată însă nu zărea pe nimeni , întunericul înghiţind aproape totul . Un felinar lumina slab drumul pe care mergea fata . Liniştea ce se afla pretutindeni nu reuşea s-o facă să se simtă în siguranţă , dar , răsuflând oarecum uşurată , îşi spuse :
- Poate mi se pare !
- Sau poate că nu !
- Cine a spus asta ? Cine e acolo ?
Anna începu să se îngrozească , neprimind niciun răspuns, dar ştiind că mai este cineva cu ea . Se lipi cu spatele de peretele unei clădiri , fiind atentă la orice mişcare din jurul ei , aşteptând ca cel ce vorbise să se arate . Secundele se scurgeau încet , adâncind-o si mai mult în gânduri din ce în ce mai macabre . Deodată , fu trasă brusc de mână în despărţitura dintre clădire şi un bloc din apropiere . Imediat după aceea , a fost împinsă cu putere în peretele rece al impunătorului edificiu , lucru ce o făcu să îşi ţină răsuflare pentru puţin timp . Ridică privirea şi observă că doi ochi albaştri ca oceanul se uitau insistent la ea . Expresia de groază a feţei ei a fost înlocuită de una furioasă .
- Iarăşi tu ? Nu ştii când să renunţi ?
- Se pare că nu ! Iar tu nu ştii să vorbeşti frumos , nu-i aşa ?
- Nu meriţi efortul !
- Ascultă-mă bine şi să-ţi intre în cap ! Nu mă enerva că nu-ţi va fi bine ! Nu o să ţin cont de faptul că eşti fată ! Nu sunt genul care se omoară cu chestii de-astea ! Atâta timp cât sunt lăsat în pace sunt inofensiv , dar când mă calci pe nervi , devin o adevărată fiară!
- Nu mi-e frică de tine ! îl înfruntă curajoasă Anna , deşi îi tremura fiecare părticică a corpului numai când îi întâlnea privirea . Era un gest involuntar , de parcă fata nu putea să-şi controleze mişcările .
- Uite ce e : pari o fată inteligentă . Consider că nu e nevoie să mă repet , nu ?
- Tatăl tău nu te-a învăţat cum să te porţi cu fetele ?
- Tatăl meu e mort ! Abia dacă l-am cunoscut !
- Şi ce vrei ? Să-ţi plâng de milă ?
- Nu ţi-am cerut nimic ! tună el , dând cu pumnul în zid . Nu întinde coarda pentru că o faci pe răspunderea ta ! Ţi-o cauţi cu lumânarea şi o să te arzi până la urmă !
Anna înghiţi în sec şi preferă să nu-l contrazică pentru moment . Cine ştie de ce ar fi fost în stare , iar ea nu se simţea pregătită să afle .
- Acum spune-mi : ce făceai ieri acolo ?
- Nu te priveşte ! răspunse ea , aproape fără să se gândească , uitând ceea ce tocmai îşi propusese .
- Am vrut să te întreb frumos , dar văd că nu se poate aşa !
Spunând acestea , Ken o întoarse brutal cu faţa la zid şi îi suci încet mâna la spate . O prinse de părul negru şi o trase uşor . Toate acestea se întâmplară în doar câteva secunde .
- Poate te răzgândeşti ! Ce zici ?
- Te rog … mă doare … şopti fata , abţinându-se să nu izbucnească în lacrimi din cauza durerii crunte pe care o simţea în braţ
Băiatul reuşise să-i spulbere încrederea şi s-o sperie de moarte . Inima-i bătea cu putere , gata să-i spargă pieptul . Buzele-i tremurau , iar aceasta şi le muşca până la sânge pentru a-şi opri scâncetele . Nu ştia cum ar putea scăpa cu bine din acea situaţie . Era clar că nu se glumea cu Ken , nici măcar cu privirea nu-şi dorea să-l fi sfidat , iar acum , asta-i sporea teama .
- Încetează … mă răneşti … ce ţi-am făcut de nu mă laşi în pace ? De ce te interesează aşa de mult ?
Mâna îi amorţi în scurt timp şi lacrimi fierbinţi îi invadară frumoşii ochi verzi . Nu mai era Anna cea învingătoare , ci Anna cea învinsă . Fiecare părticică a corpului îi trăda teama pe care o simţea faţă de băiat . Cum se întâmplase asta ?
Brusc , Ken o eliberă , ducându-şi mâinile la ochi . Fata se întoarse încetişor şi-l privi speriată , terifiată , tremurând şi ştergându-şi obrajii calzi de lacrimile amare , neîndrăznind să mai facă vreun zgomot cât de mic .
- Pleacă ! tună Ken , neprivind-o .
Ea ezită şi încercă să-i atingă mâna .
- Pleacă sau te lovesc ! strigă el , dându-se un pas înapoi .
Speriindu-se , aceasta o luă la fugă mai repede ca niciodată . Vroia să stea cât mai departe de demonul cu ochi fermecători . Inima-i bătea cu putere , gata-gata să-i spargă pieptul , dar nu contenea cu alergatul , deşi muşchii picioarelor deja o dureau . Din când în când , privea înapoi , asigurându-se că băiatul n-o urmăreşte pentru a-i face mai mult rău . Părul ei negru îi intra în ochi , dar nu se oprea nici măcar pentru a şi-l strânge . Încă îi era teamă. Încă …
Ajungând în faţa blocului în care locuia , urcă scările cu repeziciune , sprijinindu-se de balustradă . La etajul 3 se opri şi deschise uşa , trântind-o în urma ei . Abia după ce văzu că aceasta este încuiată , se mai linişti puţin .
- Ce-i cu tine ? o întrebă mama ei . Aşa se intră ?
- Nimic … eu … îmi pare rău …răspunse ea , încercând să-şi oprească lacrimile ce se pregăteau să-i năvălească pe obraji îmbujoraţi .
Fără a mai aştepta să asculte ce avea mama ei de spus , alergă spre camera în care stătea şi se aruncă în patul moale , ghemuindu-se sub plapumă . Un singur lucru îi poseda acum mintea : faptul că nu dorea să-l mai întâlnească vreodată pe Ken .
- Dacă mi-aş fi ţinut gura aia mare …
Acum ştia de ce se spunea că e cel mai periculos . Pentru el , nu existau decât două categorii de oameni : cei care-l enervează şi care sfârşesc rău din cauza asta şi cei care înţeleg că nu e bine să-l scoată din sărite . Ar fi fost ideal să-i asculte sfatul lui Kelly , să nu-l provoace . Dar acum era mult prea târziu pentru regrete şi păreri de rău , oricum n-o ajutau la nimic . Nu-i rămânea altceva de făcut decât să se asigure că nu se va mai afla singură cu el niciodată . Nu-şi dorea să mai simtă vreodată aceea senzaţie de teamă care pur şi simplu o rodea acum pe dinăuntru . În cele din urmă , somnul îi fură neliniştea , lăsând-o însă cu groaza tipărită în suflet .
Între timp , în despărţitura dintre blocuri , Ken lovea nervos peretele rece , reuşind să-şi facă răni adânci din care picura sângele stacojiu , pătând astfel cimentul .
- De ce naiba am reacţionat aşa ? E doar o fată , nimic mai mult ! Puteam s-o lovesc serios ! Sunt un prost ! Şi în plus , ce mă privea pe mine ce făcea ea ? Nu are nici o legătură cu persoana mea . Ce e cu mine?
Era ceva în felul Annei de-a fi care-l întărâta şi care-l împingea să facă lucruri nebuneşti . În sufletul lui , se dădea o luptă crâncenă , mândria şi regretul se băteau cap în cap . De ce se întâmpla asta ? Nici măcar el nu avea răspuns la întrebare .

Ei bine, chiar mi-am imaginat scena asta, capitolul asta a iesit mai bine decat celelalte. Dialoguri bune, descriere OK, cam slabut cu realismul, dar sa zicem ca e credibil ce ai scris tu acolo. Imi place tot mai tare gagiul asta al tau, mare smecher de Tokyo. Cu toate astea, e condamnabil gestul de a lovi o fata. Nu se face asa ceva.
Oricum, incearca, te rog, sa fii mai atenta la redactare, cum ti-am mai zis. Treaba aia cu pauzele dintre puncte si virgule... Da mai bine la ochi, crede-ma...

Since you are starting with English, I thought I would maybe answer using the same language. Today, something very odd for me, I was surprised in a good way by the texts I have read. You are improving very much your writing, although you still have a little problem with words. Your vocabulary seems... limited. Try to use more... cerebral words. I mean, it is okay, but a little childish. You are better in comunicating to the readers the caracter's emotions and feelings, but there are still missing some very important things that give credibility to a story (after all, even if is fiction, your story is posted at the genre "Real"). A little soap-opera, but, as I said before, definitley is an improvement in your writing style.

Ei bine, dupa cum am mai spus, chiar seamana cu un serial de adolescenti. Foarte frumos,. A parut real [pentru imaginatie], dar poate putin trasa de par. Adika acel baiat, cred ca a exagerat. Si acum cum se intreba ca ce vrea el de la ea. E clar ca a inceput sa-i placa tipa.
Deci, trebuie sa-ti spun, foarte frumos. Astept urmatorul capitol, deoarece chiar pare "o carte" buna de citit.

The Role Model - ei bine , am tinut cont de sfatul tau in legatura cu semnele de punctuatie , sper ca o sa iti placa mai mult asa . Si multumesc de comentariu si pentru ca citesti . Sper sa iti placa si urmatorul capitol .

Afaedare - ma bucur ca a fost mai bine , sper sa fie din ce in ce mai bine , cel putin eu ma straduiesc . Multumesc pentru ca ai comentat si pentru ca citesti . Sper sa iti placa si continuarea .

Double Trouble - Eh , da asa cum si The Role Model a zis nu avea voie sa dea in ea dar totusi asta face mai interesanta actiunea nu crezi ? Ma rog , cel putin asa zic eu . Acum , multumesc pentru ca ai citit si comentata si ma bucur ca iti place . Sper sa te multumeasca si continuarea .

Capitolul IV - Un nou prieten


Razele soarelui inundau întreaga capitală Tokyo, încălzind clădirile în care începură să robotească oamenii. Aerul răcoros umplea plămânii celor ce mergeau acum pe stradă, îndreptându-se grăbiţi spre serviciile lor. Picături de rouă împodobeau cu stil firele verzi de iarbă, împrospătându-le. Florile îşi desfăceau petalele parfumate, răspândind în jurul lor o aromă inconfundabilă de toamnă.
Alarma ceasului ce se afla pe noptiera de lângă patul ei începu să sune, trezind-o pe Anna care se ridică ascultătoare şi-şi aranjă aşternuturile şifonate în timpul nopţii. După aceea, se duse în bucătăria apartamentului pentru a-şi lua micul-dejun.
- Bună dimineaţa, somnoroaso! o întâmpină glasul fratelui ei. Era un băiat nu prea înalt, cu ochii precum doua cristale de culoarea smaraldului şi cu părul scurt, dar care tot îi intra în ochii. Cum ai dormit?
- Foarte bine, Mark! Dar mi-e o foame de nici nu te văd!
- Ia loc şi-ţi pregătesc eu ceva de mâncare!
- Mulţumesc, dar mama unde e?
- Face piaţa!
Fata zâmbi şi îşi îndreptă privirea înspre cer, încă gândindu-se la ceea ce se întâmplase seara trecută. Se întreba de ce oare Ken ezitase s-o lovească… într-un fel, se îngrijora pentru comportamentul băiatului, chiar dacă ar fi trebuit nici să nu-i pese. În fond, se purtase mizerabil cu ea şi astfel de lucru nu putea fi uitat sau iertat prea uşor.
- Ce te frământă? o întrerupse Mark. Se citeşte pe faţa ta că te macină ceva, aşa că nici măcar nu încerca să negi!
- Crede-mă, nu e nimic important… îi răspunse Anna, muşcând cu poftă dintr-o felie de pâine prăjită.
- Surioară dragă, nu te pricepi să minţi, dar te las în pace! Oricum eşti încăpăţânată precum un taur şi ştiu că nu o să-mi răspunzi! Însă grăbeşte-te pentru că altfel vei întârzia!
Terminându-şi micul-dejun, aceasta se reîntoarse în camera ei şi îşi puse uniforma, pieptănându-şi părul lung şi drept, lăsându-l liber. Luându-şi ghiozdanul, fata se încălţă şi porni calmă spre liceu.
În acelaşi timp, Ken cobora scările blocului, alergând de această dată. Dorea ca măcar o dată să ajungă la timp, mai ales pentru a-şi duce la îndeplinire planul. Trebuia cu orice preţ s-o prindă din urmă pe Anna, să vorbească cu ea, să lămurească lucrurile, altfel risca să-şi piardă concentrarea şi stăpânirea de sine ca prin farmec. Picioarele îi fugeau cu viteză astfel încât în scurt timp ajunse în faţa liceului. Acesta năvăli înăuntru, alergând ca un nebun pe holul plin de elevi, chiar şi cu profesori. Dar lui nu-i păsa. Inima-i bătea cu putere şi căuta cu privirea pe cea cu părul negru, negăsind-o însă, dar în ciuda acestui lucru, tot nu renunţă. Deodată, se opri, privind fix înspre o fereastră a clădirii. La ea se afla o fată care rămăsese fermecată pe loc de albastrul intens al văzduhului. Ken se apropie şi puse gentil mâna pe umărul ei:
- Anna?
La auzul numelui său, aceasta se întoarse, tulburându-se însă la vederea băiatului din faţă. Îşi sprijini mâinile de marginea ferestrei, lipindu-se cu spatele de peretele tare şi rece.
- Nu te speria, te rog! Nu-ţi fac nimic!
- N-aş fi aşa de sigură. Ce mai vrei oricum? Lasă-mă odată în pace!
- Aşteaptă! Acordă-mi un minut!
- Ai 30 de secunde la dispoziţie! Dar după aceea pleci?
- Ai cuvântul meu de onoare!
- Spune atunci, se îmblânzi puţin Anna, liniştindu-se la auzul glasului calm al băiatului.
- Aş dori să-mi cer iertare pentru purtarea mea de aseară! Nu ştiu ce m-a apucat… nu mă comport aşa de obicei, iar tu nu aveai absolut nici o vină… spuse el, făcând pauze scurte în vorbire, ducându-si mâna la frunte şi uitându-se în jos.
Anna îi atinse încheietura şi îl privi uimită. Nici nu-i venea să creadă ceea ce auzea… el, cel mai periculos băiat din liceu, îşi cerea scuze. Asta era cam imposibil de conceput din partea ei.
- Eşti bine? Nu pari a fi!
- Sunt în regulă, dar îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta…
- Consideră că am uitat.
Ken îi zâmbi cald, aproape fermecător, deşi privirea lui păstra încă urme adânci din răceala pe care-o avea mereu faţă de toţi ceilalţi.
- Pentru a mă revanşa, dă-mi voie să te conduc până acasă. Am văzut că mergi pe nişte străzi întunecate şi ţi se poate întâmpla ceva!
- Nu e nevoie! M-am descurcat până acum, mă voi descurca şi de acum încolo!
- Dar eu…
- Mulţumesc pentru intenţie! îl întrerupse ea, îndreptându-se spre sala de curs.
- Măcar mi-a acceptat scuzele, se consolă Ken , ridicând din umeri.
Clopoţelul care anunţa începutul orelor îl găsi pe băiat în banca din spate, plictisindu-se. Dar asta deja nu mai era de mirare, nu-i aşa? Brusc, uşa clasei se deschise, iar dirigintele intră, urmat de un băiat înalt, cu părul roşcat şi cu ochii castanii precum chihlimbarul.
- Începând de astăzi, veţi avea un nou coleg!
- Neinteresant… şopti Ken.
- Ai spus ceva, Asako?
- Nimic important…
- În regulă, atunci el va sta cu tine în bancă!
- Mă rog…
Noul coleg merse în linişte până în fundul clasei şi se aşeză la locul lui. Îl privi zâmbind pe cel de lângă el şi îi întinse mâna:
- Eu sunt Keith!
- Mdea, bine, eu sunt Ken!
- Sper că vom deveni prieteni!
- Da, cum spui tu!
După acest eveniment neaşteptat, orele decurseră în cea mai perfectă ordine şi linişte. Din când în când, pe faţa lui Ken mai apărea un mic zâmbet ce se pierdea mai apoi la fel de repede precum se ivise. Keith însă reuşise să-i capteze atenţia destul de repede, povestindu-i despre diferitele tradiţii şi obiceiuri ale ţărilor străine pe care le vizitase în ultimul timp. Fiindcă acesta călătorise în toată Europa, ştia foarte multe lucruri demne de ascultat, lucruri de care Ken auzise doar în cărţii. Totul decurgea bine între cei doi. Până la sfârşitul zilei, chiar deveniră familiarizaţi unul cu celălalt. Deşi nu o arăta, Ken se simţea bine în compania lui Keith.
Seara se lăsă peste Tokyo şi orele luară sfârşit pentru liceeni. Chiar dacă Anna îi refuzase oferta, acesta nu dăduse niciodată înapoi de la a-şi duce la împlinire scopurile. Odată ce hotărâse ceva, nimeni nu reuşea să-i scoată ideea din cap. Era mai încăpăţânat decât un catâr bătrân. Astfel, se gândi s-o urmărească la fel ca în seara precedentă şi s-o surprindă fără a o speria. Nu ştia nici el de ce se simţea obligat s-o ajute. Poate că regretul era vinovat pentru ceea ce făcea.
- În ce parte mergi? îl întrerupse din meditat Keith. Poate te pot însoţi.
- De fapt, am ceva de făcut. Dar… ne vedem mâine, în regulă?
- Desigur!
După ce scăpă de colegii lui, Ken se ascunse după un copac, aşteptând venirea Annei care nu întârzie să apară, dar fiind însoţită de prietena ei Kelly. Văzând că cele două pornesc în direcţia opusă, Ken începu să meargă încet în urma lor, ţinând capul în jos pentru a nu fi recunoscut. La o intersecţie, aceeaşi în care Ken o salvase, adolescenta se despărţi de prietena ei. Băiatul aşteptă ca aceasta să traverseze şi începu să alerge după ea, prinzând-o de braţ, făcând-o să tresară.
- Ce cauţi aici?
- Nimic… am spus că te conduc până acasă şi aşa fac!
- Dar ţi-am zis deja că nu e nevoie…
- Ascultă, când zic ceva aşa rămâne!
- Nu vreau!
- Nu mai comenta! Oricum, e singura dată când fac asta!
- Mă enervezi rău de tot!
- Şi tu pe mine!
Cei doi se strâmbară unul la altul, apoi izbucniră în râs. Tot restul drumului o ţinură într-o ceartă continuă. Era clar că abia se puteau suporta, dar amândurora le făcea plăcere să îl necăjească pe celălalt. De ce? Nimeni nu avea de unde să ştie asta, mai ales că nici ei nu realizau acest lucru.

O doamne! Este chiar foarte draguta. Deci.. nu stiu de ce ... mi-a placut faza aia " Oricum eşti încăpăţânată precum un taur". Am ras foarte mult. Repet, nu stiu ce m-a apucat.
Oricum, am o vaga bannuiala ca baiatului roscat ii va placea de Anna. [Doar o banuiala]. Sau poate ca il va ajuta pe Ken cu "relatia Ken-Anna".
Da deci am multe idei trasnite in cap.
Asa ca spun, abia astept continuarea:P.

Keith nu a aparut in poveste de florile marului. Pana acum, e telenovela in toata regula, dar sa stii ca imi place mult mai mult cum arata textul cu punctuatia corecta. Ma bucur ca mi-ai ascultat sfatul, dar te rog, nu te simti obligata sa il respecti. Da-ti doar cu parerea daca nu arata mai bine decat inainte. Obiectiv. Multa bafta la scris si astept capitolul urmator!

Inapoi la română, înţeleg . În primul rând descrii totul mult prea siropos. Chiar pare unul dintre filmele acelea pentru adolescenţi, şi nu o spun ca pe ceva pozitiv. Perspectiva ta rămâne puerilă. Înţeleg că tu te foloseşti de metoda clasica, aşa l-ai construit pe narator, însă trebuie să te hotărăşti dacă doreşti ca acesta să îşi dea cu părerea în acţiune sau nu, altfel va ieşi un ghiveci. Încearcă să vezi lucrurile mai matur puţin adica, nu ştiu, să abordezi tema dintr-un punct de vedere puţin mai departe de nivelul scolii primare. Chiar şi adolescenţii bombardaţi de hormoni mai au reminiscenţe de creier. De asemenea, aş dori să ai un vocabular puţin mai variat. Cuvintele tale sunt simple, nu cred că exprimă tot ceea ce vrei tu să transmiţi.