Franturi fragmentate

Sunt incepatoare insa...

Bolnav
Am ajuns sa cunosc un zeu,
In durerea mea.
Aseara, dupa mult timp,
Mi-am dat seama!
Zamolxis exista.
Exista in mine ca o durere,
Care, ca el, nu moare.
Il simt, in sangele-mi plin de cafea.
Urca, precum frisoane-
Fiori reci si goi-.
In lipsa, lipsa ta, de ceva timp
El urca prin mine.
Pana-n nervi-mi distrusi de
O supradoza de ceai-
Sau cafea-
Si vad deformat, prin camera si camera.
Simt ceva ce aluneca.
Imi simt fata arzand, am pielea uda-
Ca o ploaie de septembrie-
Si in camera rece, simt frisoane de singuratate.
L-am cunoscut pe Zamolxis, urca prin mine.
Si cu el in sange sunt bolnava de frisoane.

Zamolxis*= zeul nemuriri la daci.
Bolnava de frisoane*= o stare de a mea..

Ti-am mai spus parerea despre aceasta poezie atunci cand mi-ai dat-o pe messenger. Este destul de buna, o adevarata revolutie in stilul tau, dupa cum stii. Nu imi place insa ortografia deloc. Ar fi trebuit si tu sa verifici poezia inainte sa postezi. Pui punct dupa cratima si virgule si alte minuni pe unde nu trebuie. Astfel dai toata muzicalitatea peste cap. Imi place ideea, totusi. Desi nu cred ca ai exploatat-o la potentialul ei complet. Mai lucreaza, exercitiul este cel mai bun mod de a evolua si cea mai sigura cale spre performanta.

Dupa cum ti-am spus si pe privat, se observa o evolutie in stilul tau. Ti-ai mai adunat ideile, ai reusit sa te concentrezi pentru a da coerenta textului.
Totusi, linile acelea de pauza strica aspectul. Mai bine, daca le pui, pune la inceput de vers.
De exemplu, in loc de

Citat :

Urca, precum frisoane-
Fiori reci si goi-.

sa fie

Citat :

Urca, precum frisoane
- Fiori reci si goi.

Mie imi pare mai estetic.
Ar putea fi mult mai buna, mai lucreaza.

Pana atunci, astept.
Meg.

Multumesc amndurora, voi face tot posibilul sa ascult de sfaturile voastre.

Aburi de octombrie

E acelasi drum.
Lipsit de oameni, pustiu.
DIntr-o seara rece
De octombrie.
Pasiind pe el,
Incep a ma simtii grea ca o statuie
Pe un piedestal spart.
Ce se destrama treptat.
Si simt, si stiu, ca merg
Din aer spre asfalt.
Si realizez ca voi fi curand
O oglinda din ipsos lovita:
Bucati albicioase si reci.
Iar din bezana
Redeschid ochii
Si privind sus vad:
E o seara de octombrie, rece.
In care ma privesc din expiratii.
Inaltandu-ma prin aerul glaciar
Ca un abur difuz si malformat.

Parca sunt prea multe puncte... nu stiu, mergea sa inlocuiesti cateva puncte cu niste virgule. Asa parca e prea sec. Taie firul ideilor, facand textul sa sune... gol.
Daca stau sa studiez fiecare vers in parte, este destul de frumoasa poezia. Sugestiva. Insa cand o citesc in intregime, pare seaca.
Succes in continuare, mai astept lucrari.

Meg.

le-am citit pe amandoua si trebuie sa recunosc ca te pricepi
imi place faptul ca ai folosit versuri albe (daca asa se cheama alea fara rima)..face actiunea mult mai interesanta.
mi-a placut la prima poezie faptul ca ai combinat intr-un fel istoria si l-ai pus pe nenea Zalmoxis...e ceva chiar foarte original...bravo!
in rest, chiar mi-ar placea sa mai citesc

Multumesc amndurora, acum o poezie nefinisata, inca e in lucu insa sper sa ma ajut putin<putin mai mult> de comentariile voastre.

Cateodata as vrea sa cred

E goala casa-
-Ca si mine
Pare asa in fiecare dimineata
In care prefer sa ma plimb
Pe vechile alei, parca, din blumb,
In care mi se afunda tenesii albi cand
Mergand, incep sa-mi numar-
-Dupa sunete-pasii.
Pentru ca incep sa te simt
In fum de tingara-
-Care e ca tine, prezent peste tot
Si nu vreau, pentru ca
Inspirandu-l, imi simt plamanii stransi.
Am ajuns fumatoare pasiva.
Si te simt, ma asfixiezi-
-Esti in mine si peste mine
Si vreau sa cred ca mai am motive
Sa ma ascund sub beton-
Asa cum tu te-ai ascuns sub frunzele de septembrie,
-Si mai apoi sub pamant
Si-as vrea sa cred...ca am de ce sa...
As vrea..
Sa nu te mai simt, poate...

Binecuvantate pseudonoutati!

Citat :

E goala casa-
-Ca si mine.

rosu = dispare!
blod = ar trebui sa fie.

Citat :

Pe vechile alei, parca, din blumb,
In care mi se afunda tenesii albi cand
Mergand, incep sa-mi numar-
-Dupa sunete-pasii.

rosu = dispare!

M-am nascut cu oare'sce ureche muzicala [oh doamne, iar ma ia rasul], si parca mi-ar suna mai bine:

Citat :

Pe vechile alei, parca din blumb,
In care mi se afunda tenesii albi,
Mergand, incep sa-mi numar[/color]
-Dupa sunete-pasii.

Ah, frumos:

Citat :

Pentru ca incep sa te simt
In fum de tingara

Aici ai dat dracu' orice masura. Cel mai lung vers:

Citat :

Asa cum tu te-ai ascuns sub frunzele de septembrie,

Finalul imi place, insa.
Per total, e interesanta.
Totusi, incearca sa folosesti cuvinte mai diverse. Intaresc mai bine senzatiile. Cuvintele prea des intalnite intr-un text pana la urma nu fac decat sa atenueze senzatiile trezite.

Anyway, mai astept.
Meg.

Cel pot sa zic ?La ultima ,sincer, am stat cateva minute si am analizat aproape fiecare cuvant.Tipic tie .Cuvinte tipice:tigara ,fumat ,septembrie,pasi...
Si totusi aceasta repetitie nu face decat sa ma hipnotizeze si sa ma atraga.Nu ca ar fi vreo repetitie majora in poezia ta , insa, e o repetitie majora in vocabularul tau ,si deci, cuvinte tipice.

"Octombrie" imi place cel mai mult. Este mai expresiva decat celelalte si, sincer, mult mai buna. Ai reusit sa iti redai ideea mult mai bine. Si ritmul, de asemenea, este mai reusit. In reste la celelalte nu imi plac greselile alea urate de tot de ortografie. Hai, ca doar este o poezie, nu are nu stiu cate cuvinte ca sa nu reusesti sa o verifici inainte de a o posta.
Ultima... ai probleme in exprimare, dupa cum ti-am mai spus. Textul tau nu curge, este oarecum plat si expresiile tale, voi rpeta si eu acum ce s-a mai zis, sunt mult prea uzuale, nu imi exprima nimic, pentru ca exploatezi ideea mult prea mult folosindu-te de aceleasi cuvinte. Asta cam plictiseste. Spor la scris si, ma rog, ce se mai spune de obicei.

Multumesc tuturor si...imi pare rau daca nu ma ridic la inaltimea asteptarilor voastre.

Sinucidere

Somn negru,
Cazut-am in zapada!
Am simtit orizontul mort
SI-o durere -
A crescut din omoplat.
O aripa neagra care,
S-a predat
in final, translucidului-
Ca sunt relativa
Ca si starea mea
de orbire-a mintii-
pe care-o vad adesea
Prinsa de-o lume
A oglinzilor sparte in care
cad si somnolez-
E defapt un parc
C-un pom inca infrunzit
In mijlocul iernii.
Deschizandu-mi ochii nevazatori-
Erau uzi ca pamantul primaverii-
Am simtit ca aveam un omoplat
Normal
Si-am intepenit
In timp sa observ:
Ploua cu bucati mari si reci din ipsos.
Si fiecare bucata deschide
Cate o rana, treptat
Treptat.
Ca un tempo, surd, de ceas
Si mi-am spus:
Ma voi trezi cu-n
Omoplat angelic.


oglinda= reprezinta adesea lumi paralele

Aspect si gramatica:
~ Ba incepi versul cu litera mare, ba cu litera mica. Logica fiind la inchizitia spaniola, presupun.
~ Liniile de pauza sunt puse de asemenea fara logica. Gramatical, nu au ce cauta acolo.
~ Ai uitat cateva virgule care ar fi fost mai necesare decat acele linii de pauza.
~ De asemenea, pui virgule in plus.

Stilistic:
~ Nu stiu, parca sa pui anumite cuvinte intr-un vers si nu in urmatorul strica ritmul.
De exemplu aici

Citat :

Ma voi trezi cu-n
Omoplat angelic.

Imi zgarie privirea.
In timp ce daca era

Citat :

Ma voi trezi
C-un omoplat angelic.

Parca ai fi fost mai miloasa cu bietii mei ochi in perioada lor de sensibilitate datorata lipsei ochelarilor atat de necesari.

~ De ce ai trecut pe mijloc al doilea "Somn negru"? Daca nu era acolo pus ca un cui in frunte, as fi spus ca este interesant ca ai dat o structura simetrica poeziei. Si inca o spun, daca imi explici de ce e centrat ultimul vers.

~

Citat :

Cazut-am in zapada!
Am simtit orizontul mort

Acum ma zgarii pe urechi. Of!

~

Citat :

Ca sunt relativa
Ca si starea mea

Citat :

Deschizandu-mi ochii nevazatori-
Erau uzi ca pamantul primaverii

Asta suna frumos.

~ Suna parca prea anatomic "omoplat". Puteai folosii un alt termen, nu stiu, decat asa. Parca ii da o tenta de insensibilitate.

~ Unele versuri sunt mult prea lungi in comparatie cu altele. Incearca sa gasesti o medie, fara depasiri prea mari. E neplacut.

Cam asta a fost de criticat, apreciat, comentat.
Ai unele imagini interesante, insa folosirea anumitor cuvinte taie toata frumusetea.
Incearca sa folosesti termeni mai ... cum sa spun, frumosi. Nu uzuali.

Mai astept,
Meg.

Nu e nevoie sa iti ceri iertare pentru ca nu crezi ca scrii suficient de bine. Sa stii ca, chiar daca asa pare uneori, nu musc pe nimeni. Iar este de observat ideea din ultima poezie, care este foarte buna. Insa, ca de obicei, exprimarea lasa de dorit. Nu stiu cum sa ma explic mai bine... Cu fiecare vers imi promiti mai mult si continuarea ma lasa cu ochii in soare... ai idei bune, mai repet, ai grija cum anume le expui.

...

Noi, suntem oameni:
Imperfecti si cu lipsuri.
Cu vise si scopuri usor
De prefacut in scrum.
Si tot noi, ne permitem
Fara vreun drept
Sa spunem ca lumea
E imperfecta.
Intr-un timp, tot repetam
Aceste cuvinte, dar fara
Sa-mi amintesc provenienta.
Stiu doar ca: ma uitam in oglinda
Si le repetam.
Ca atingeam oglinda sperand
Sa simt sticla opace sau pe mine.
Dar fiind o fiinta falsa, seaca,
O anarhie pe picioare,
cineva alcatuit din linii sterse
si inima cu puls slab
Nu o simteam.
Sunt rece, la fel de rece
Ca noptile in care ma plimbam
Pe langa lac si inspiram aerul
Tare si umed care ma ardea
Incet, pana in plamani.
In noptile reci ma plimbam fiind
Un vis spart, ardeam intern si
La putin dupa, eram scrum
Sau cenusa in vant.

Paaarca s-a mai reglat putin exprimarea alirica.
E interesanta... totusi cam prea lalaita, intinzi ideile pe prea multe randuri.
Ai putea sa o mai lucrezi putin, poate fi destul de buna.

Meg.