Saints are not always good part I

OOC: Ora doua si jumatate dimineata, acasa la Edward McGrey
Big:
Pentru numele lui...ma sperie rau de tot tipul asta!
Isi musca buza, nu de multe ori frenetic, aproape iritata de pozitia jenanta in care se afla.

'Ma scuzi dar...de ce m-ai ajutat?'
Nu stia sigur cum ar trebui sa-i multumeasca sau daca ar trebui sa o faca, sau ar trebui sa se teama?
Halal ziarist sunt si eu, m-am pierdut pe strada!

O priveam atent si am zambit.
-Nu e nevoie sa fii chiar atat de incordata. Nu te papa nimeni. De ce te-am ajutat? Probabil doar ca sa nu mori mai repede decat trebuie. New York-ul nu e un loc prin care sa mergi noaptea, te asigur.

M-am asezat confortabil in fotoliu, privind-o.

Edit by SadisticLady: nici unul dintre voi nu a binevoit sa isi treaca la profil numele personajului. Ar fi o idee interesanta sa o faceti asa, ca fapt divers.

isi ridica privirea cu o teama aparte, nu foarte vizibila pe retina, insa suficient de mare cat sa se observe la miscarile ei
"A", gemu scurt, dorind sa inceapa sa spuna ceva, insa se opri lasandu-si inapoi p rivirea in jos.
"Imi cer scuze, nu vroiam sa fiu nesimtita" isi lasa privirea-n jos incepan sa-si stranga materialul pantalonilor largi, desii erau streci ii veneau putin largi pe coapse

O privi pentru putin timp si zambi. Se ridica si o lua cald de maini. Le avea atat de reci la fel ca ale mele, dar ea le avea moi.
-Calmeza-te. Nu iti fac nimic. Vrei un ceai? Ar trebui sa te incalzesti putin sau vei ingheta.
M-am ridicat calm.
-Vei sta aici cel putin noaptea asta.

-Tot e mai bine decat sub un pod, murmura cu un oftat printre buze, isi simtea saliva densa si gatul iritat. Era un chin sa inghita ceva in acel moment.
-Nu va deranjati, am gatul afectata de noaptea asta, nu pot inghiti nimic, se ridica de pe canapea aexpirand tot aerul adunat in plamani. Abia acum observa din ce mediu rece venea.
Ce cald e aici

-Cum vrei.
M-am indreptat spre barul care il aveam in acel living. Se auzea un sunet ascutit de pe aragaz. Cu o miscare simpla am luat ceainicul. Am scos 2 pahare din dulap si am turnat in ele ceaiul. Le-am luat si le-am pus pe masa de sticla in fata fetei. I-am impins o cana ei.
-Totusi ar trebui sa gusti.
I-am zambit.

Isi relaxa putin muschii corpului inclusiv cei faciali astfel capatand o atitudine serioasa, aproape incruntata, insa defapt ea era doar relaxata.
-Dar stiti sava faceti de nerefuzat, zambii ridicand ceasca la nivelul buzelor, era calda, chiar fierbinte asa ca se multumii sa miroasa aburul si lasa ceasca in poale simtind valul de caldura lovind-o sub barbie.
-Multumesc pentru tot

-Nu aveti pentru ce. Apropo de toate. Cum va numiti si ce cautati la o asemenea ora pe strada?
Curiozitatea a omorat pisica, iar in cazul meu ar fi trebuit sa fiu mort de o gramada de timp. Am scos o tigara dintr-un pachet din apropiere si am aprins-o. Am asteptat tacut si totusi foarte calm raspunsul. Telefonul vibra pentru cateva secunde. M-am uitat la ecran. Am suras si l-am inchis de tot aruncandu-l undeva pe marginea canapelei.

Se gandi la imensu ei nume si la fatul ca unul dintre toate cele trei prenume e mai greu de retinut si gasit. Zambi sarcastica utiandu-se automat in lichidul din cana, lichid care prelua tonul rece al culorii canii.
-Callistro, m-m pierdut, sunt ziarista romanca si m-am pierdut, replica ridicandu-si capul atfel simtind parul negru si drept cazand in fata peste pometii ei mari si inaspriti de trecerea timpului.

-Calisto? Foarte frumos nume si pe deasupra si romanca. O romanca care vorbeste foarte bine engleza. Sa stii ca aproape m-ai pacalit.
Am spus razand. Am luat o gura din ceai si am mai tras putin din din tigara.
-Apropo de toate. Am uitat sa ma prezint. Ma numesc Edward.
Am zambit si am spus replica cu un ton usor spaniol, dar aproape neobservabil.

Isi musca putin buza ridicand ceasca, se convinsese pe sine ca nu are sens sa comenteze mai mult. Gusta din ceai, putin la inceput ca apoi sa sfarseasca luand inghitituri tot mai mari, in ciuda zilei er aom si-i era sete.
-Din ce trupa faci parte? intreba in cele din urma dandu-si seama ca e intr-un spatiu aproximativ luxos si ca aiatul numai a om obisnuit sau simplu ascultator de rock nu arata.

-Din trupa "Dark Chromatin". Este o trupa de gothic metal cu infulente usoare de symphonic. Nu stiu daca ai auzit de noi. Eu sunt doar chitaristul trupei.
Am zambit dandu-mi seama de perspicacitatea pe care o avea domnisoara din fata mea. Era parca dintr-un colt rupt de lume, diferita de celelalte intr-un fel si cu toate astea imi placea. Un suras strengaresc imi fugi pe buze.

-Cred ca am auzit, cred ca trebuai sa va iau un interviu saptaman viitoare rase privind cana aproape goala, ajunsese sa se intrebe cand a dat-o atat de repede pe gat, niciodata nu se considerase o bautoara rapida asta desigur daca nu era vorba de cafea sau wiskey sau daca nu bause de o luna, in cele din urma se resemna oftand si lasa cana pe masa.
-Dar nu am de unde stii pana nu-mi gasesc carnetelul, isi lasa cotul pe canapea intorcandu-se cu fata spre fereastra

Am zambit. In final treminasem sa beau si eu ceaiul.
-Interviu? La ce revista? Si daca iti cauti geanta, asteapta putin.
M-am ridicat. Am pus si tigara aproape terminata in tabachera si m-am indreptat spre hol. Peste un minut m-am intors cu geanta neagra. I-am dat-o zambind.
-Poftim.

Ii zambi scurt luandu-si geanta si cautad prin el carnetelul
-Pam, Pam se pare ca da, cu voi aveam interviu, revista new Times, zambi scurt inchizand carnetelul cu o simpla miscare adegetului si-apoi il arunca cu non salanta prin geanta.
-Ai auzit de revista? intreba dupa cateva minute de liniste.

-New York Times? Da...am auzit. Chiar acum o luna am mai avut un interviu daca imi amintesc destul de bine. Era o tipa blonda. Nu stiu de ce, dar nu prea am inghitit-o - am inceput sa rad - dar pentru tine, daca vrei un interviu, se rezolva fara probleme.
I-am fcut cu ochiul avand pe fata un zambet strengaresc.

De ce imi da asta fiori? se auto intreba retoric afisand si ea un zambet incercand sa ascunda micuta sperietura provocata de zambetul baiatului.
-Majoritatea sunt infumurati pentru ca acolo intra numai cei mai buni scriitori si pentru ca e cea mai citita revista, completa cu acelasi zambet lipsit de sentiment, bine poate doar acel gen de inocenta aprenta la un copil de unsprezece ani

-Aici ai mare dreptate. E dureros uneoro. O data, mi-a venit sa-l iau pe unul la bataie din cauza fitelor sale. Noroc ca am fost tinut bine - am ras putin sumbru - dar a trecut de atunci.
M-am uitat la ceasul mare de pe perete.
-Cred ca ar trebui sa te odihnesti. Am o camera de oaspeti. Are cam de toate, chiar si dus. Nu poti pleca la ora asta pe strazi. Ar fi o idee sinucigasa.

-Nu imi este chiar somn, ofta si-si pleca automat privirea inapoi in ceasca de ceai, surprinzator aproape goala dupa lupte seculare, daca nu v-ar deranja as mai putea ramane putin aici? Nu sparg/stric nimic promit, rase copilaresc pastran cana, care era destul de rece, pe poale observand cat de frig ii era de fapt. Stranuta. Se intoarse catre fereastra, iar, privind-o cu un aer de...melancolie sau poate deja vu? Nu se stie, se gandea ca a mai repetat faza asta sau se gandea ca afara ploua sau poate la amandoua.

-Desigur ca poti sa ramai. Am o camera de oaspeti. Vin-o.
Ii intinse mana sa o ajute sa se ridice. O privi calm si cum privea ea ploaia care se izbea de geam. Pentru o clipa sau poate chiar mai mult timp, a ramas impietrit privind-o. De ce? De ce simtea ceva ce nu a mai simtit pana acum? Ce era diferit in structura sa? Si de ce ploaia il facea mai melancolic decat deobicei?

Cateva secunde il privii, nu vroia sa-l atinga, in general nu vroia sa atinga pe nimeni, ii displacea senzatia de a simtii pielea altcuiva, sau ma rog a inceput sa ii displaca dupa un timp. Ii zambii scurt si isi inchise ochii ascultand o clipa linista instaurata in camera, nu mai conta, ii intinse inapoi mana si se sprijini de a lui cand se ridica. Scutura din cap in semn de multumir dar se gandii ca el nu a auzit asa ca isi invinse lenea:
Multumesc