Music of the night

Alte jucarii aduse de mine de la celalalt forum. Sper ca nu se supara nimeni ca le pun si aici.



Soarele strălucea puternic, dogorind piaţa mică şi înţesată de oameni. Un corb solitar îşi întinse aripile negre ca tăciunele în aerul irespirabil şi îşi luă leneş zborul de pe streaşina unei case. Râsete entuziasmate de copii răsunau vesele, în timp ce sursele lor se jucau lipsite de griji printre picioarele adulţilor prea ocupaţi să vorbească între ei ca să îi mai bage în seamă. Un vânzător ambulant plin de speranţă se plimba agale vrând să profite de buna dispoziţie generală şi să îşi vândă marfa, fără prea mult noroc.
Singurul care părea rupt de starea de febrilitate ce îi cuprindea pe ceilalţi era un băiat tânăr, nu avea mai mult de unsprezece ani, ce strângea micul crucifix din palmă cu degetele albe şi lungi atât de tare încât încheieturile sale subţiri i se albiseră. Stătea oarecum ascuns în spatele unei bătrâne zbârcite ce avea un rânjet răutăcios pe faţă, care îi făcea şi mai vizibile ridurile de expresie din jurul gurii şi liniile fine ce îi crăpau pielea pătată de ani. Îl ţinea uşor de o mână pe băiatul a cărui faţă schimonosită în spatele cârlionţilor negri şi lungi arăta ca şi cum ar fi gata să izbucnească în plâns. Câţiva oameni aranjau lemnele pregătite dinainte şi păreau la fel de adânciţi în discuţii ca şi gaşca de gură-cască ce se adunase în micul scuar al oraşului. Doi preoţi bătrâni şi pleşuvi se închinau cu voce tare în timp ce alţii mai tineri tot învârteau vechile rozarii în mâini ţinând ochii închişi. O linişte mormântală cuprinse mulţimea în timp ce, la un capăt al pieţei, îşi făcu intrarea flancată de doi bărbaţi înarmaţi ce o priveau cu teamă. Fixă cu privirea plină de ură oraşul ce îşi dăduse întâlnire pentru a o vedea transformându-se în cenuşă. Era îmbrăcată într-o haină lungă şi albă ce flutura uşor, în bătaia unui vânt aproape inexistent, pe statura ei înaltă şi scheletică. Lacrimi mari spălară chipul băiatului în timp ce se uita la faţa desfigurată şi la scalpul lipsit de păr, care fusese smuls cu brutalitate. Bătrâna scuipă îndârjită când în cele urmă ochii de culoarea ploii o cercetară inexpresivi, pe ea şi pe copilul ce se cutremura suspinând.
Nepăsătoare, Mireasa Satanei îşi continuă drumul prin mulţimea care, trezită după prima stare de şoc, o huiduia. Rugul se înălţa ameninţător în centrul masei ostile de oameni, chemând-o persuasiv la el, cu o voce mai dulce decât mierea. Căldura soarelui era insuportabilă, sau ajunsese deja în centrul cercului de foc? Mai făcu un pas. Încă unul. Mai aproape. Mai aproape... din ce în ce mai aproape de flăcările ce aveau s-o îmbrăţişeze pentru ca tentaculele lor să o conducă în inima Infernului. Undeva, departe, se auzi croncănitul sfâşietor al unui corb.

Prolog 2
Ingerul si calugarita

Atunci a fost inceputul sfarsitului, as putea spune. Desi am fost printre putinii norocosi care au supravietuit, viata mea s-a dus de rapa din acel moment. Toti pe care i-am cunoscut au murit in acea zi, rude, prieteni, toti au disparut. Am pierdut tot. De atunci, unicul scop al existentei mele a devenit razbunarea. Cum Ea a murit, nu mai gaseam vreo cale sa il indeplinesc, pana am aflat de Charlotte. Blestemata ei de fiica supravietuise si fugise. Fugise si nu mai putea da socoteala. In fapt, nu conta. Nu conta chiar deloc. Probabil ca El trecuse acum in stapanirea ei si aceasta, la fel ca si bunica si mama ei, credeau ca il controleaza. Ce idee amuzanta.
Inca imi amintesc si acum de noaptea cand ai venit la mine. Am crezut ca esti un inger trimis de Dumnezeu. Nu stiam la inceput daca visez, dar ai venit din nou, si din nou, si nu stiam cum sa te fac sa pleci. Sau daca voiam intradevar ca tu sa pleci. Ochii tai intunecati ardeau ca cele mai adanci gropi ale iadului, si cu fiecare privire, umbrele ce se ascundeau in ei ma trageau tot mai adanc. Pana sa imi dau seama, am fost absorbita, m-am pierdut si am coborat ca sa fiu alaturi de tine, sa iti fiu tovarasa si sa iti impartasesc chinurile in flacarile nestinse ale suferintei. Am coborat incet, si durerea ta a devenit a mea. M-am tot gandit daca ai fost sincer cand imi sopteai ca ma iubesti. Probabil asa cum ii sopteai si ei si, in felul tau, cred ne iubeai pe amandoua. Dar asta nu te-a oprit sa ne folosesti ca pe niste marionete. Ai trecut impasibil de la Deborah la fiica ei. Si probabil ca o amagesti la fel cum ai facut si cu noi.
Acum, blocata intre cei patru pereti ai micii mele chilii, imi dau seama ca fiica vrajitoarei din Donnelaith mi-a afectat viata in mult mai multe moduri decat am crezut. Ca noi doua ne asemanam mai mult decat as dori sa recunosc. Insa stiu ca vei reveni. Si, atunci cand o vei face, voi fi pregatita. Pregatita sa te distrug. Te astept in continuare, scumpul meu Lasher. Te astept…[b]

Ai catva greseli, putin mai multe chiar, de tastare dar nu le voi enumara acum. Pot spune ca la proza nu te descurci atat de bine ca la poezie dar te descurci. Mi-a placut descrierea primului prolog, inceputul cu soarele dogoritori si veselia aceea pana la momentul in care se dezvaluie adevaratul rost al adunaturii. Sa fiu sincera, treptat, treptat spre sfarsit mi-au dat lacrimile, ciudat totusi.
Prologul doi, nu e rau dar nu ma dau in vant dupa el, ce e interesant e ca vorbesti din perspectiva unei femei....
Per asamblu pare interesant.
Existence.

Ciudat ca am multe greseli de tastare. De obicei verific inainte de a posta. Nu le-am vazut. Mi-ai putea spune si mie, nu le-am gasit, ca sa le pot corecta:D.
Ea nu este singura perspectica pe care o voi aborda. In al doilea prolog am exagerat putin, asta pentru ca persoana care povesteste nu este cam... normala.





Este ciudat cum am ajuns să aflu atâtea despre cei ca tine. Sora Marie era o fată tânără, foarte tânără, şi de asemenea destul de frumoasă. Niciodată nu mi-a spus cum a ajuns să se călugărească, deşi circulau tot felul de bârfe despre rudele ei ce au vrut să o înlăture pentru a pune mâna pe moştenirea tatălui său, lucru de care mă îndoiam sincer având în vedere caracterul aprins şi hotărârea cu care aborda orice problemă. Totuşi, datorită acestui caracter era şi mai greu de înţeles decizia ei. Oricare a fost cauza, eu nu am aflat niciodată. Deşi deveniserăm cele mai bune prietene, întotdeauna fusese extrem de secretoasă. La început îmi era şi frică să mă apropii de ea şi, de fiecare dată când îmi adresa câteva cuvinte, evitam să îi privesc ochii verzi şi iscoditori. Însa, cu timpul, am ajuns să ne cunoaştem şi am devenit nedespărţite.
În ziua in care am aflat despre faptul că există mai mulţi ca tine, părea extrem de nerăbdătoare. În timpul rugăciunii abia se putea concentra şi îmi arunca priviri insistente din două în două minute.
- Trebuie să îţi spun ceva foarte important, îmi şopti ea discret, însă fu întreruptă de privirea mustrătoare a surorii Gisele.



- Ah, fiinţa aia odioasa! Sincer nu ştiu cum se mai suportă şi ea singură la cât de scorpie este, spuse Marie după ce bătrâna călugăriţă ne pusese să frecăm podeaua din bucătărie şi să facem curăţenie în sala de mese. Zău, Yvonne, nu ştiu cum de o mai înghiţi.
Da, după cum am spus, deşi urma ca după un an să depunem jurămintele şi să ne dedicăm vieţile Domnului, nu se prea putea spune că Marie avea vocaţie pentru aceasta nobilă sarcină.
- Marie! Am atenţionat-o încercând să îmi ascund zâmbetul; ce pot spune, nici eu nu o prea aveam la suflet pe sora Gisele. În primul rând nu am cum să o înghit. Sunt sigură că maica stareţă nu ar prea fi de acord dacă ar afla şi apoi, la ce acritură e, ori aş suferi de arsuri stomacale, ori voi avea o indigestie oribilă. Oricum, să lăsăm asta la o parte. Ce aveai atât de important să îmi spui încât să rişti să fim descoperite de Muma-pădurii?
Ea râse scurt, apoi se apropie de mine şi îmi spuse în şoaptă:
- Am făcut rost de asta azi dimineaţă când am pretins că m-am rătăcit în oraş; sora Brigitte e aşa o gâsculiţă. A înghiţit găluşca imediat şi apoi ne-am întors iar să ne continuăm cumpărăturile.
Se duse sub pat şi scoase de sub el o carte cu pagini groase şi un scris de mână mic şi mâzgălit. Părea foarte veche.
- Ei bine, ce este? am întrebat-o curioasă. Era să leşin atunci când mi-a spus. Întotdeauna ştiusem că nu era prea credincioasă, însă niciodată nu aş fi bănuit că ar fi în stare să facă aşa ceva. Nici nu ştiu cum de am fost de acord sa o însoţesc, dar am făcut-o. Probabil că încă de când te-am întâlnit am ştiut că voi ajunge cândva sa fac asta. Până la urmă, am ajuns să vreau să devin călugăriţă doar datorită faptului că fusesem crescută de ele. Viitorul meu a fost ceva hotărât în momentul în care am trecut pragul vechii mănăstiri, şi acum, acum întorceam spatele a tot ceea ce crezusem, a tot ceea ce sperasem. Însă, ciudat, deşi viitorul meu fusese hotărât încă de pe atunci şi eram decisă să urmez această cale, niciodată nu îmi imaginasem că îmi voi petrece restul vieţii închisă între patru pereţi şi citind toată ziua cărţi de rugăciuni, lăsând timpul şi lumea să treacă pe lângă mine. Niciodată nu m-am gândit că voi întoarce spatele lumii muritorilor şi mă voi dedica divinităţii.
Ne-am hotărât ca la noapte sa ne furişăm afară din mănăstire şi să mergem la ruinele vechii biserici. Zgomotul paşilor noştri suna înfundat pe pietrele încă ude de la ploaia ce tocmai trecuse. Lumea părea înecată în întuneric şi vălul tăcerii sugruma natura ca şi cum ar fi fost ceva ce are viaţă proprie. Doar vântul se mai auzea foşnind printre ulmii înalţi şi în curând am ajuns. Construcţia impozantă se dezvăluia ochilor noştri părând ameninţătoare.
- Haide, şopti Marie, si intră pe uşile înalte. Încet şi nesigur, am urmat-o, împleticindu-mă în propriile picioare în timp ce pătrundeam în sălaşul lui Dumnezeu.



Mirosul era îngrozitor, înăbuşitor. Fiori de spaimă mişunau pe coloana mea vertebrală în timp ce sentimentul de teroare provocat de mâzga aceea diformă şi monstruoasă ale cărei contururi deveneau din ce în ce mai clare îmi paraliza simţurile. Ochii roşii şi mânioşi mă fixau ameţindu-mă. ”CONCENTREAZĂ-TE!” Mă străduiam să îmi recapăt controlul sub privirea serioasă şi atentă a lui Fynn care abia aştepta ocazia de a-mi arăta că este prea periculos (cum, de altfel, şi era), oprind astfel experimentul şi încetând a mă mai ajuta. Am tras o gură mare de aer în piept, încercând să ignor duhoarea ce se revărsa dinspre creatură şi am încheiat incantaţia de invocare. Demonul mai încercă o ultimă sforţare şi apoi începu să renunţe. Senzaţia de greaţă începea să dispară încetul cu încetul văzând fumul înecăcios cum dispare din jurul nostru şi, odată cu el, şi mirosul acela dezgustător.

- Te-ai descurcat bine astăzi, Leon, îmi spuse Fynn în timp ce înţepa îngândurat în farfurie cu furculiţa. Ochii săi mici şi negri mă priveau iscoditor, făcându-mă să mă simt ca la un examen. Îşi dădu grăbit la o parte barba încărunţită care îi cădea necontenit în mâncare şi păru că vrea să mai spună ceva, dar apoi îşi închise gura şi continuă să se joace plictisit cu mâncarea din faţa lui.
Îşi bătea joc de mine. Pierdusem controlul şi monstruozitatea aia aproape mă terminase dacă nu intervenea el cu o Alungare rapidă. Nu ştiam cum să fac ca să îl conving să nu renunţe. Ştiam că este ilegal şi că am fi fost probabil excomunicaţi, sau ceva mai rău, dacă se afla despre încercările noastre, însă nu puteam să mă opresc acum. Ajunsesem mult prea departe şi bătrânul era singurul care dorise să mă ajute. Nu poate să renunţe pur şi simplu şi să dea bir cu fugiţii. Ceva se întâmplă în Talamasca şi cei de sus nu vor să ne spună nimic. Dispariţia lui Petyr, ciudatele scrisori anonime primite în ultima vreme şi Charlotte Mayfair. Toate au vreo anume legătură. Dar care?
Încă ameţit după şedinţa noastră,nu am vrut să mă cert cu Fynn, Aşa că nu am prea deschis gura în timpul mesei şi l-am lăsat pe el să vorbească. Şi să vorbească, şi să vorbească... până când am observat că se înnoptase de mult şi întunericul se revărsase peste străzile pustii şi infecte ale Amsterdamului.


Timpul a trecut pe nesimţite. Zilele şi nopţile se succedau fără a le mai ţine urma cineva şi noi ne pierduserăm în vârtejul nebun de noi informaţii care ne acaparase complet. Încă de la început aveam planuri atât de mari. Şi senzaţia aia atât de falsă şi de seducătoare de control absolut. Simţeam că pot face orice. Şi aşa simţea şi Marie. Incursiunile noastre din fiecare noapte la biserica cea veche începuseră să devină totul pentru ea. Zi de zi era tot mai închisă în sine şi zi de zi tot mai schimbată. Se certa mereu cu toată lumea şi câteodată o apuca câte o stare de frenezie în care nu mai puteam să o fac să mă înţeleagă. Nu făcea decât să răsfoiască acea carte şi începuse să lipsească de la activităţile zilnice cu bătrânele călugăriţe. Toate erau furioase pe ea şi sora Gisele era de-a dreptul înnebunită. Îi repeta în fiecare zi maicii stareţe că ar trebui să o alunge pe Marie din mănăstire, şi nu ştiu de ce, ea nu îi dădea ascultare. Până la Marie, niciodată nu se acceptase un astfel de comportament. Şi mai uimitor era că nu era nici măcar pedepsită. Doar câteva cuvinte de dojană îi erau spuse şi apoi era lăsată să facă în continuare ce dorea.

- Marie, cred că ar trebui să te opreşti, i-am spus într-un târziu după ce se ascunsese în chilia ei o zi întreagă şi refuzase să iasă sau măcar să mănânce. Când am găsit-o era, exact cum mă aşteptam, aplecată asupra cărţii sale cu pagini roase, adânc cufundată în lectură.
Ea nici măcar nu mă privise. Avea părul lung desprins, ca şi cum nu s+ar fi sculat deloc din pat, şi acesta îi cădea peste faţă, ascunzându-i chipul şi ochii ca o perdea mare şi neagră ce o separa de lumea înconjurătoare.
- Marie? Am strigat-o pe nume, încercând să o fac să reacţioneze. Marie, eşti bine? Am atins-o uşor pe umăr şi atunci ea şi-a întors pentru prima dată privirea spre mine. Ochii săi mari şi albaştri erau injectaţi şi iritaţi, dar ce mă surprinse cel mai mult era privirea ei. O privire sălbatică şi plină de răutate. Ochii ei mă ţineau captivă. În curând mi-am dat seama că nu puteam să mă mişc. Nu puteam să vorbesc. Groaza începuse să mi se împrăştie în fiecare părticică a corpului. Atunci mi-a dat drumul şi s-a calmat subit. Mi-a spus un singur cuvânt, înainte să îşi îndrepte atenţia înapoi spre filele cărţii:
- Pleacă!
[b][i]

In mare imi place, insa este foarte,dar, foarte incalcita povestea. Inca ceva ce-mi displace, actiunea se petrece foarte repede, nu prea am timp sa ma acomodez cu un paragraf ca se schimba personajele si actiunea si-apoi revi la cele de dinainte. In schimb imi place ca sunt doar fragmente si-asta imi starneste pe deplin curiozitatea.
Sfat: incearca sa te axezi pe un paragraf si sa-l faci mai usor de inteles, mai aprofundat, insa ai grija doar sa nu te pierzi in detalii.
Bafta. Existence.

Povestea este facuta sa fie incalcita, dar se va mai descurca de acum in colo. A fost un fel de introducere. Nu ma voi axa pe paragrafe, pentru ca de acum inainte majoritatea capitolelor vor contone o singura perspectiva. Am putin cam mult personaje, vei mai vedea pe parcurs, asa ca incerc sa gaesc o modalitate pentru a le introduce pe fiecare in actiune. Multumesc pentru ca citesti.





Era cald în acea zi. Părea că soarele scurtase cu jumătate distanţa dintre el şi pământ, dogorindu-ne pe mine şi pe bătrânul care mergea de parcă nu ar avea nicio grijă în timp ce eu răsuflam greoi în urma sa. Nu ştiam cum de vârsta îi permitea să fie atât de sprinten, deşi, dacă stau mai bine să mă gândesc, nici până în ziua de azi nu am aflat-o. Dar, oricum ar fi fost, avea dreptate. Trebuia să ne grăbim. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am încercat să îi imit pasul vioi şi lipsit de griji până când era să leşin şi am fost nevoiţi să poposim în cel mai apropiat sat pentru ca să mă odihnesc.
Era ciudat că nu fusesem urmăriţi până acum sau că nimeni nu încercase să ne oprească. Eram sigur că ştiau care era motivul real pentru care am plecat de la Amsterdam. Şi totuşi nu am zărit niciun om sau nicio altă creatură în urma noastră. Oare voiau să ne intercepteze la destinaţie?
Am pierdut mult timp în sat, încercând să ne căutăm un loc în care să ne petrecem noaptea. Nu găseam nicăieri nimic. Parcă mă trezisem brusc rupt de familiaritatea ambientului urban şi aruncat cu brutalitate în una din cărţile cu poveşti în care eroul este aruncat într-un sat cu oameni suspicioşi cu privire la străini şi în care eşti sigur că ceva rău avea să se întâmple în mod sigur. Ai fi crezut totuşi că hainele de preoţi (eu eram îmbrăcat de fapt ca un ucenic, de-a dreptul jignitor) pe care le purtam ar fi reuşit să ne câştige un oarecare dram de încredere. În timp ce bătrânul încerca să negocieze cu proprietarul unui han jerpelit care arăta ca şi cum mai avea puţin şi îşi dădea ultima suflare. Proprietarul, întru totul asemănător proprietăţii, era scund şi plin, avea o mustaţă rară şi neagră, şi nişte ochi mici şi miopi. Faţa sa rubicondă, fapt ce arăta importanţa pe care o dădea satisfacerii plăcerii vinului, era acum şi mai roşie din cauza exasperării.
- V-am mai spus, repetă acesta piţigăiat, nu mai avem camere. M-am uitat în jur la localul gol şi mă gândeam cum oare poţi să nu mai ai camere de închiriat într-un loc atât de pustiu.
Plictisit, l-am lăsat pe Fynn să continue negocierile cu amicul nostru prea ocupat şi am ieşit afară să iau o gură de aer proaspăt deoarece cam ameţisem stând atât de mult timp în picioare în locul acela urât mirositor. Soarele nu dădea semne de oboseală nici la ora aceea şi mă întrebam cum ar fi oare dacă aş locui într-un astfel de loc întreaga viaţă. Poate că moşuleţul morocănos avea până la urmă o scuză, eu făcusem insolaţie numai după jumătate de zi petrecută în locul acela infernal, era şi normal ca el să nu fie prea întreg la minte, m-am gândit.
M-am întors în sfârşit înăuntru. Se pare că tovarăşul meu de călătorie reuşise în sfârşit să rezolve cu proprietarul plin de obstinaţie şi mă gândeam cum oare. Ştiam că este o fire persuasivă, însă nu prea părea să aibă sorţi de izbândă când am ieşit eu dinăuntru. O simplă privire la căutătura goală şi bleagă a mititelului ce renunţase în mod curios la înverşunarea sa de mai dinainte mi-a confirmat bănuielile. Am încercat să îmi stăpânesc un chicot şi l-am privit condescendent pe Fynn care, la anii lui, se înroşise ca un rac până în vârful urechilor. Până la urmă ridică din umeri şi îl urmă pe ameţitul care se împiedicase pe scări în sforţarea herculeană de a ne conduce spre camerele noastre de la etaj. Mai târziu, în timp ce discutam despre cum aveam să procedăm în continuare şi aveam masa nesigură plină cu hârtii pe care acesta le examina atent, l-am întrebat curios:
- Cum de era atât de încăpăţânat? Înţeleg eu că nu prea sunt agreaţi străinii pe aici, însă toate camerele sunt goale şi, la cum arată locul ăsta, ai putea crede şi tu că şi-ar dori câţiva clienţi.
- Lasă chestiunea asta la o parte. Avem lucruri mult mai importante de rezolvat acum. Trebuie să vedem cum ajungem la…
Explozia îi tăie propoziţia pe jumătate formulată şi uşa se izbi violent de peretele opus al încăperii umede şi reci. Fynn a sărit instinctiv în lateral, în timp ce eu mă chinuiam să mă culeg de pe jos şi verificam dacă mai am toţi dinţii în gură. Următoare mă propulsă şi pe mine alături de uşa care, veche şi cu lemnul putrezit, se crăpase în trei bucăţi mari ce căzuseră pe podea. M-am chinuit să alung vălul negru ce îmi împăienjenise ochii şi să văd cine era acela care ne atacase. Stupefiat m-am trezit holbându-mă cu gura căscată la micul nostru hangiu cu creierul transformat acum două ore într-o mămăligă de bătrân. Un om normal ar fi încă sub efectul vrăjii, însă omuleţul stătea în faţa uşii rânjind tâmp în timp ce tot ridica Scuturi, blocând cu uşurinţă fiecare Spasm aruncat de Fynn.


- Eram sigur că nu e o idee bună, ne certam noi câteva ore mai târziu. Ţi-am zis că aşa o să se întâmple!
- Leonard, erai la fel de lucid ca un şaman la o procesiune după ce îşi bea poţiunile ale care îi golesc mintea. Ai uitat că ai căzut în mijlocul drumului şi eu a trebuit să te car până în sat?Am roşit puţin când mi-a spus asta, însă norocul era de partea mea, căci era noapte şi nu avea cum să mă vadă, altfel m-ar fi tachinat o zi întreagă, după ce i-ar fi trecut supărarea.
- Omul acela era posedat. Ai văzut cu ochii tăi. De unde, în numele lui Odin, ai fi vrut să ştiu că farmecul meu avea să trezească orice ar fost creatura care locuia în el?
Eu m-am ţinut însă tare şi am mers până în pânzele albe, conştient fiind că nu aveam dreptate nici cât negru sub unghie, însă nevrând încă să mă dau bătut.
- Se presupune că tu ar trebui să fii cel înţelept şi cu capul pe umeri. Nu tu mă tot băteai la cap să am grijă să nu merg de colo-colo aruncând cu Străluciri şi nu mai ştiu eu ce altfel de iluzii?
- Dacă nu s-ar fi întâmplat asta cu el, nu ai mai fi comentat deloc, îmi spuse el privindu-mă refractar.
Aici nu am mai avut ce să îi mai zic, aşa că am tăcut şi am continuat să mergem în linişte prin noapte, lăsând în urmă satul acela ciudat şi plin de oameni cu minţile plecate. Era al naibii de frig şi lăsasem totul în urmă. Nu mai aveam nimic în afară de banii pe care Fynn îi avea mereu la el şi hainele de pe noi. Nu era nici un nor pe cerul negru şi singurele lumini ce se vedeau erau stelele. O noapte fără lună, rece, şi un cer la fel de îndepărtat ca şi zeii atât de veneraţi de preoţii fanatici ce îşi petreceau zilele înecându-se în fum de tămâie şi îi speranţa că în sfârşit ei îşi vor apleca ochii lor mai reci decât stelele mici şi îndepărtate către pământul căzut în ruină. Îşi petreceau zilele cotcodăcind mereu la altarele pline de jertfe. Cât timp oare veţi rămâne atât de ignoranţi? Nu vedeţi că…
- Totuşi, este ceva care mă nedumereşte, mi se adresă într-un sfârşit bătrânul.
Am aşteptat să continue. Nu a făcut-o. Mă enerva când făcea chestia asta. Parcă avea intenţia expresă de a mă călca pe mine pe nervi. Nimic nou în asta.


- Mai avem puţin şi ajungem, mi-a spus Fynn atenţionându-mă, în timp ce căruţa hurducăia pe drumul lung şi plin de praf. Iar era cald şi eu mă topeam mai repede decât untul. Abia aşteptam să ajungem în sfârşit.
- Gata, a zis căruţaşul. Dincolo de deal este. O luaţi drept înainte şi ajungeţi cam într-o oră, două.
- DOUĂ ORE? Bine măcar mai aveam cel puţin apă la noi. Data trecută lăsasem totul în urmă şi pornisem la drum fără nimic la noi. Am mers jumătate de zi însetaţi până când am ajuns în următorul sat şi am găsit o fântână.
- Mai bine pornim acum, a rostit bătrânul cu un glas atât de vesel încât pentru prima oară de când avusesem lecţiile de matematică cu el mi-a venit să îi dau una. Ca şi cum ar fi ştiut ce gândesc şi, la urma urmei, probabil ştia, mi-a zâmbit voios şi mi-a făcut cu ochiul.
- Mulţumim de drum! Haide, leneşule altfel alea două ore se transformă într-o zi. I-a plătit celui care ne adusese până aici şi a început să fluiere vesel păşind vioi înaintea mea. Vor fi două ore lungi…


- Dumnezeule! exclamase bătrânul.
- Ce se întâmplă? l-am întrebat urcând anevoie mica pantă.
În faţa noastră se întindea o panoramă vastă şi în centrul ei vechea mănăstire de piatră era în flăcări. Ajunsesem prea târziu.

In primul rand, titlul e banal.
Enervant de banal si tipic.
Mult prea tipic pentru un text asa frumos.

Doua cuvinte, in principiu: imi place.

Introducerea este superba. O descriere foarte frumoasa, care starneste interesul.
Primul capitol este reusit, insa toate acele nume ma dau peste cap. Mi-a placut foarte mult paragraful in care descrii reactia calugaritei cand este legata de carte.
Capitolul doi mi s-a parut insa mai slab decat primul. Mai simplist. Dar presupun ca este nevoie si de astfel de capitole pentru a impleti o poveste.

Nu mi s-a mai intamplat, cu o singura exceptie care confirma regula, sa citesc toate postarile [chiar daca sunt doar 3] dintr-un fic, asa, una dupa alta.
Este exact genul care imi place, desi mi se pare ca in capitolul al doilea ai dat o nota cam naiva manifestarilor magice prin denumirile acelea.

Anyway, astept urmatorul capitol.
Meg.

Repet ceea ce ti-am zis acum cateva minute .Povestea in mare imi place,e interesanta.Povestea ,totusi e cam incurcata insa este buna.Imi place.Multe personaje ,deci pe gustul meu.Nu aveai dreptate ,nu este o poveste jalnica,dimpotriva !Astept un nou capitol.

Multe cuvinte de lauda se inghesuie in degetele mele cand tastez acest comentariu. In primul rand, ai un stil superb de a scrie. Schimbarea perspectivei, misterul, furnizarea de informatii suficient cat sa iti faci o idee despre ce se intampla, dar nu suficient cat sa fii sigur ca ai inteles ce se intampla. Apoi, descrierea, naratiunea si dialogul sunt foarte bine impletite, in sfarsit am gasit si dozajul optim intre toate fic-urile pe care le-am citit in ultima vreme. Povestea este interesanta, chiar m-a captivat si pare sa fie destul de lunga.
Am, insa, si niste cuvinte de dojana. Am gasit cateva greseli de exprimare (nu gramaticale, sau de tastare, nici de redactare). De exemplu, ai zis la un moment dat "incerca o sfortare". Asta e cea care mi-a ramas in cap. Sunt multe, prin toate cele doua capitole si cele doua prologuri si strica frumusetea povestii, e pacat.
Oricum, mi-a placut super-mult, astept un nou capitol.
Ah, da, titlul chiar e foarte banal. Din nou zic ca e pacat. Bafta la scris!

Boo hoo:)) Asa.. am aparut... acum comentez , ca doar de asta am venit... si..incep cu inceputul deci cu prologul...prologurile.

Prologul 1
Cred ca puteai sa zici "singuratic" in loc de "solitar".. dadeai un alt fel de efect... solitar ma face sa ma gandesc la "izolat" sau "retras"..

Citat :

în timp ce sursele lor

--> chiar te refereai la copii aia cand ai zis "surse"
?? puteai sa folosesti o multime de alte exprimari...surse suna macabru:-s

Citat :

printre picioarele adulţilor prea ocupaţi să vorbească între ei ca să îi mai bage în seamă.

--> adultilor[,] prea preocupati...

Citat :

Un vânzător ambulant plin de speranţă se plimba agale vrând să profite de buna dispoziţie generală

-->? aici ai mai multe variante:ambulant[,], plin de speranta[,]. sau speranta[ ,], agale[,]. Si eliminal pe "vrand" ., pentru ca gerunziile nu se folosesc. deloc.

Citat :

băiatul a cărui faţă schimonosită în spatele cârlionţilor negri şi lungi arăta ca şi cum ar fi gata să izbucnească în plâns

--> fata era gata sa izbungeasca in plans?? e cam ciudata exprimarea... puteai sa zici "a carui fata.... te facea sa crezi ca e gata sa izbungeasca in plans"

Citat :

Doi preoţi bătrâni şi pleşuvi se închinau cu voce tare în timp ce alţii mai tineri tot învârteau vechile rozarii în mâini ţinând ochii închişi.

--> imi place asta.. bieti preoti:))

Citat :

Fixă cu privirea plină de ură oraşul ce îşi dăduse întâlnire pentru a o vedea transformându-se în cenuşă.

--> si asta imi place:x

Citat :

ce flutura uşor, în bătaia unui vânt aproape inexistent, pe statura ei înaltă şi scheletică

nu prea inteleg ce ai vrut sa zici aici...ce e cu statura inalta si scheletica... haina flutura pe statura?? da ce era steag?? nu merge...

Hmm...imi place ca vorbesti despre aceea"ea", dar nu ne spui cine e... totusi incearca sa fi putin mai clar pentru ca acolo unde ai zis " ochii de culoarea ploii" nu ma puteam hotara ai cui sunt, ai baiatului sau ai ei..

Citat :

Nepăsătoare, Mireasa Satanei îşi continuă drumul prin mulţimea care, trezită după prima stare de şoc, o huiduia. Rugul se înălţa ameninţător în centrul masei ostile de oameni, chemând-o persuasiv la el, cu o voce mai dulce decât mierea. Căldura soarelui era insuportabilă, sau ajunsese deja în centrul cercului de foc? Mai făcu un pas. Încă unul. Mai aproape. Mai aproape... din ce în ce mai aproape de flăcările ce aveau s-o îmbrăţişeze pentru ca tentaculele lor să o conducă în inima Infernului.

-->bun. foarte bun.

Mi-a placut primul prolog... ma face sa ma gandesc la vrajitoarele care erau arse pe rug... poate despre asta e si vorba daca nu am insel eu...

Prolog 2.
De ce primul prolog nu avea un nume, iar acesta are??sau ce e cu"ingerul si calugarita"?

Citat :

nu mai gaseam vreo cale sa il indeplinesc

--> pe cine sa indeplinesc? scopul?? cred ca ar fi fost mai bine sa zici" sa o indeplinesc" si sa te referi la razbunare.

Citat :

Blestemata ei de fiica

--> fara "de" Blestema ei fiica.

Citat :

In fapt, nu conta. Nu conta chiar deloc. Probabil ca El trecuse acum in stapanirea ei si aceasta, la fel ca si bunica si mama ei, credeau ca il controleaza. Ce idee amuzanta.

--> cred ca trebuia sa zici "de fapt"... altceva: misterul a fost bun la inceput...e bine sa il continui, dar nu sa il amplifici, pentru ca eu ca cititor devin confuza. Am inteles ca am o "ea", acum am o mana o bunica, o fica, despre care nu stiu nimic, mai apare si un "el" care imi e la fel de necunoscut, si ca sa puna capac, nici despre cel ce povesteste nu stiu nimic. Imi insiri niste fapte, dar eu nu am cu ce sa le fac legatura ca sa inteleg ceva.

Bine...partea urmatoare e frumos descrisa, dar sunt eu si mai in ceata. Am crezut ca narezi din perspectiva unui baiat. constat acum ca e o fata... Cine e Deborah??si cine e fica ei??

Am aflat ceva! probabil numele..orasului in care se intampla actiunea...sper..
Cine mai e si Lasher!!

Am in cap atatea intrebari, incat as putea sa zic ca nu m-au ajutat la nimic cele doua prologuri. Ba mai mult, m-au incurcat , si nici nu sunt sigura ca m-au facut curioasa sa vreau sa stiu mai mult...asa cum ar fi trebuit sa faca un prolog....

Trecand peste, imi place stilul tau de a scrie. Iti ies descrierile, si adaugi o nota de mister actiunii...dar ar fi bine sa te limitezi la mai putin mister si sa ne mai zici si noua cate ceva...

ok... Capitolul 1..

E ciudat titlul...nu ma atrage, nu imi place, nu vreau sa citesc un capitol cu titlul asta...si uite ca totusi il citesc:))

Folosesti o gramada de timpuri...de la mai mult ca perfect pana la perfect simplu si am zapacesti. limiteaza-te la perfect compus si imperfect si atat.

Ok..o sa imi imaginez ca cea care povesteste e o calugarita si imi imaginez asta pentru ca prietena ei cea mai buna, de care la inceput ii era frica, este o calugarita.Hey..orice fel de caracter ar fi avut tipa aia, motivul cu mostenirea e plauzibil....la ce sa o ajute ca e hotarata, daca tot familionul o obliga sa se calugareasca...
Si totusi. nu inteleg cui i te adresezi...mie? si ce legatura are"am ajuns sa aflu despre cei ca tine" cu sora Marie...

Citat :

În ziua in care am aflat despre faptul că există mai mulţi ca tine, părea extrem de nerăbdătoare. În timpul rugăciunii abia se putea concentra şi îmi arunca priviri insistente din două în două minute.

--> ok.. care ea??Marie?? pai am aflat eu, si ea e nerabdatoare? nu are sens!

Ok in final inteleg ceva din tot ce scri tu aici... Yvonne e cea care povesteste, Gisele e calugarita care le pune pe Yvonne si pe Marie sa spele pe jos pentru ca vorbeau in timpul rugaciuni... YupY!!

Buna partea cu indigesia si arsurile stomacale:))

"sora Brigitte e asa o gasculita"?? pe bune ? ce a fost asta?!!!

Stai asa!!Ai uitat sa ne spui ce fel de carte gasise Marie!!Si de ce anume fusese in stare?? Si ce a facut Yvonne? adica ce credea ca nu o sa ajunga sa faca??

Citat :

Ne-am hotărât ca la noapte sa ne furişăm afară din mănăstire şi să mergem la ruinele vechii biserici.

De ce sa se duca acolo??? Tu esti scriitorul, tu sti ce au ele in cap si ce au facut!! Dar ai putea sa ne dai si noua macar cateva indicii, nu de alta ,dar citim ceva ce nu intelegem si asta duce la plictiseala.Cui ii place sa citeasca ceva ce nu intelege??

Descrii frumos.

Imi place partea dezgustatoare cu monstruletul din mazga...dar incep sa inteleg si mai mult nimic!! e bine:)) ma obisnuiesc..
Hopa...Acum nu mai sunt Yconne, sunt Leon...oricine ar fi el..

Yuch! cum reusea Fynn sa manance dupa asa o scena??)
Mai multee intrebarii.. cine sunt astia doi?? de ce se lupa cu demoni/monstrii, de ce sa fie excomunicati, ce facusera?
Ok acum suntem in Amsterdam dar se vorbeste despre un alt orasel, satuc, regiune sau ce o fi...nu tot aia cu D despre care ne-ai zis in prolog... Dar se vorbete despre aceeasi Charlotte...cel putin asa sper...

Da si eu sunt prinsa intr-un vartej nebun de informatii care nu au nici o legatura...

Bine...acum revenim la calugarite... se pare ca au si probleme, sau cel putin Marie are... da eu tot nu stiu ce era cu cartea aia...sau ce faceau ele in biserica aia veche..

Reamintesc..descrii foarte tare. Bravo.

MA sperie si pe mine Marie...nu stiu ce e cu cartea aia, si nici de ce se poarta asa de ciudat...dar asta e genul de mister care ma atrage. si sunt sigura ca nu doar pe mine.

Capitolul 2
Nici titlul asta nu imi place... nu are nici un pic de efect asupra mea..

Sa fie oare cei doi chiar Leon si Fynn? sa fie oare?

Citat :

aruncat cu brutalitate în una din cărţile cu poveşti în care eroul este aruncat într-un sat

repetitie.

Citat :

În timp ce bătrânul încerca să negocieze cu proprietarul unui han jerpelit care arăta ca şi cum mai avea pea puţin şi îşi dădea ultima suflare.

--> ce se intampla in timp ce batranul negocia cu proprietarul?

*Buff* imi zici despre domnu proprietar de han jerpelit ca era scund si grasun, cu mustata si nu mai stiu ce, si apoi imi darami toata imaginea pe care mi-am format'o cand zici de glas pitigaiat... nu merge.

ok... mie nu mi-a confirmat nici o banuiala privirea la batranelul bleg... nu aveam nici o banuiala. NU inteleg!

Citat :

l-am privit condescendent pe Fynn care, la anii lui, se înroşise ca un rac până în vârful urechilor

batranii se inrosesc foarte des la fata... mult mai des ca tinerii...

Ok..i-a dus in camera omuletul cu creier mamaliga...si acum ii ataca? wtf??iar sunt confuza... deci Fynn aruncase asupra lui o vraja, de asta le daduse camera...ok... da acum ce il apucase?

Citat :

orice ar fost creatura care locuia în el?

-- orice ar fi fost..
Incep sa ma prind.. mosuletul avea un demon care il poseda... bun...

Citat :

Nu era nici un nor pe cerul negru şi singurele lumini ce se vedeau erau stelele. O noapte fără lună, rece, şi un cer la fel de îndepărtat ca şi zeii atât de veneraţi de preoţii fanatici ce îşi petreceau zilele înecându-se în fum de tămâie şi îi speranţa că în sfârşit ei îşi vor apleca ochii lor mai reci decât stelele mici şi îndepărtate către pământul căzut în ruină. Îşi petreceau zilele cotcodăcind mereu la altarele pline de jertfe

--> ai stricat toata vraja...trebuia sa bagi tu "cotocodaceste" ala acolo..."spun" ce avea??

Sfarsitul e bun...ar fi si mai bun daca ai evita gerunziile, si daca te-ai hotara asupra unui timp verbal..doua, dar nu mai multe...

In esenta e bine. tu scri foarte dragut, si mie imi place dar sunt ceva probleme cu claritatea textului si cu informatiile pe care le ti doar pentru tine...incearca sa fi mai explicti putin si atunci totul o sa fie si mai bine.

Daca ma apuc sa iti comentez comentariile, Nya, nu termin nici pana poimaine O sa ma limitez la 2 sfaturi:
1. Fic-ul este un ansamblu, un tot. Nu multe cuvinte si expresii pe care tu abia astepti sa le vezi gresite si sa umpli pagini intregi cu "cum se scrie corect" (mai ales ca abia pricep o boaba din ce ai corectat in ultimele 3 post-uri, la cate greseli de tastare ai)
2. Comentariul are o structura, o forma, trebuie vazut, citit, inteles, retinut. Nu e o lista de cumparaturi cu puncte si indicatii. Se dau sfaturi, nu topoare in cap.
Multumesc.

Daca ai ceva personal cu mine, s-a inventat pm-ul.NU cred ca e cazuls a te iei de ce si cum comentez eu, de vreme ce eu nu fac acelasi lucru cu tine.

Parerea mea e ca odata ce pui un fic aici, nu il pui ca sa zica ceilalti
"Foarte bine", "Felicitari", "Scri extraoridinar de incredibil de bine", sau alte chestii din astea care nu ajuta la nimic. Il pui ca sa ti se atraga asupra greselilor de orice fel pe care le faci.

Asta ar trebui sa fie de fapt motivul...dar daca nu de asta va afisati voi operele aici, mai bien imi spuneti, ca sa nu mais tau sa "fac liste de cumparaturi" pentru persoane care nu au nevoie sic are nua steapta asta.

Da deci.. cam de o saptamana zic ca ma apuc sa citesc si uite .. am citit! A dat Dumnezeu.
Titlul este chiar banal [cred ca sunt a 5 care zice asta:)) scuze]. Sincera sa fiu, eu zic ca e prea multa naratiune si putin dialog.
Atunci cand citesti ceva, nu trebuie sa te inspaimanti la cat de "plina" e pagina.
Asta e parere mea.
Si chiar imi place. E suspans, putin umor. E chiar bun. Genul de carte care imi place.
Astept urmatorul capitol.

Mi-a placut, dar stii ca ma deranjeaza ca termini paragrafele suspendat, nu? Aceea pauza, lipsa a continuitatii dintre cadre. Serios parca esti un Michelangelo Caravagio al literelor. Prinzi cadre bune, clar obscure, dar le lasi cadre.
Altfel, imi place ca nu bagi vrajitori gata sa salveze lumea si inca perfecti si "aratosi". In orice caz, descrere cursiva in cadre, idei interesante.
A, bonus, imi place batranelul, e haios foc in aparenta.
Succes in continuare. Existence.